Tu când te rogi din tot sufletul pentru cel care te-a ponegrit, Dumnezeu îi înştiinţează despre nevinovăţia ta pe cei care s-au smintit din pricina bârfei.
Prietenul adevărat este cel care în timpul ispitei se face părtaş fără tulburare şi fără zgomot la necazurile, nevoile şi suferinţele aproapelui, ca şi cum ar fi ale lui.
Doar cei care ţin cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, şi cunosc bine adâncul judecăţilor dumnezeieşti, nu-i părăsesc pe prietenii lor atunci când aceştia sunt încercaţi cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Cei care însă dispreţuiesc porunca lui Dumnezeu şi ignoră sensul adânc al încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie, aceştia, când prietenul o duce bine, se bucură împreună cu el, în timp ce când e necăjit de ispite, îl părăsesc. Uneori se întâmplă să se alieze şi cu vrăjmaşii lui.
Prietenii lui Hristos iubesc cu sinceritate pe toţi oamenii, nu sunt iubiţi însă de toţi. Prietenii lumii nici nu-i iubesc pe toţi, nici nu sunt iubiţi de toţi. Şi prietenii lui Hristos, pe de o parte, păstrează continuu iubirea până la sfârşitul vieţii lor, în timp ce prietenii lumii, o păstrează până ce se ceartă între ei, pentru lucrurile lumii. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 299-300)
