„Pricinile patimilor sunt faptele păcătoase, iar pricinile gândurilor, patimile”

1844

De obicei, dracii ne momesc prin patimile care există deja în sufletul nostru, războindu-ne prin ele şi silindu-ne „la consimţirea cu păcatul”: „Dracii iau prilejurile de a stârni în noi gândurile pătimaşe din patimile aflătoare în suflet”. Cunoscând patimile încuibate acolo, ei ne îndeamnă mintea la „păcatul cu cugetul; iar acest păcat săvârşindu-se, o duc în sfârşit, ca pe o roabă, la faptă” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Întrucât patima cea mai puternică este iubirea de sine, din care izvorăsc toate celelalte, în aceasta se nasc „cele trei gânduri mai cuprinzătoare ale poftei: gândul lăcomiei pântecelui, al slavei deşarte şi al iubirii de argint, cărora le urmează toate gândirile pătimaşe, dar nu toate în comun” (Sfântul Talasie Libianul). Atunci când inima omului este înclinată spre satisfacerea plăcerilor, ea devine sursa gândurilor rele: „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate” (Sfântul Marcu Ascetul). Gândurile sunt atât involuntare cât şi voluntare; altfel spus, există gânduri care se ivesc fără ca noi să le dorim şi gânduri care răsar din voia proprie. Cele involuntare sunt zămislite de păcatele săvârşite, iar cele voluntare de consimţirea voinţei: „Gândurile fără de voie răsar din păcatul de mai înainte, iar cele cu voia, din voinţa liberă. De aceea, cele din urmă sunt pricinile celor dintâi”. Sfântul Grigorie Sinaitul arată: „Pricinile patimilor sunt faptele păcătoase, iar pricinile gândurilor, patimile”.

În general, gândurile care vin de la demoni ne subjugă mintea, îndemnând-o la păcatul cu gândul şi cu lucrul. Dacă păcatul e săvârşit de mai multe ori, atunci se creează deprinderea, şi astfel apare patima; patimilor, care sunt răni ale sufletului, le urmează cugetările cele rele. Acelaşi fenomen se petrece şi în cazul rănilor trupeşti: există un element care provoacă rana, rana produce o neplăcere crescândă, neplăcerea - suferinţă acută, şi aşa mai departe.

Mitropolit Hierotheos VlachosPsihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 250-251


Articole postate de același autor
2223

Un mare rău în relaţiile conjugale este limba neînfrânată

In niciun caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii, violenţe şi jigniri. Adeseori, un mare rău în relaţiile conjugale este reprezentat de limba neînfrânată, atunci când soţii, aprinşi de mânie, îşi aruncă unul altuia jigniri de tot felul. Rănile lăsate în suflet de aceste săgeţi verbale sângerează apoi multă vreme. Cartea Sfântă pune pe […]