Preotul Mihei Mizumschi s-a născut la 5 mai 1898 în familia numeroasă a preotului Grigore și a presbiterei Olimpiada Mizumschi din localitatea Vâșcăuți, jud. Orhei. A fost botezat la 15 mai în biserica din satul natal, cu hramul ” Sf. Arh. Mihail”, de către preotul Gheorghe Ulinici, slujitor la biserica din Oxintia, naș de botez fiind proprietarul de viță nobilă, Nicolae Prodan[1].
La 28 mai, la doar două săptămâni de la botez , tatăl său, preotul Grigore Mizumschi este transferat la Biserica ” Sf. Arh. Mihail” din Țipala, jud. Chișinău[2]. Aici, tânărul Mihei își petrece copilăria și învață la școala parohială din localitate. A urmat studiile la Școala spirituală din Chișinău [3], Seminarul Teologic din Chișinău și Facultatea de Teologie din Cernăuți. După absolvirea facultății în anul 1919, o perioadă de timp a activat în cadrul serviciului statului, în calitate de profesor[4].
A fost hirotonit preot la 25 februarie 1934, pe seama parohiei „Sf. Nicolae” din orașul Chilia-Nouă din jud. Ismail, iar la 1 septembrie 1935, transferat în postul de al 2-lea preot la Biserica ” Sf. Gheorghe ” din localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă. Preot paroh la această biserică fiind, preotul Vasile Schidu[5]. Până în anul 1940, părintele Mihei a activat și în calitate de profesor la gimnaziul din Volintiri, unde soția sa era secretară a acestei instituții[6]. La biserica din Volintiri, părintele Mihei Mizunschi și-a continuat activitatea pastorală și în perioada primului an de ocupație sovietică (1940-1941), fiind supus la diferite încercări de cei fără de Dumnezeu. Pentreu a achita impozitul impus de autoritățile sovietice locale, a fost nevoit să vândă aproape tot ce avea în locuința sa[7].
La retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Basarabiei, părintele Mihei, pentru a scăpa de arestare, a fost nevoit să părăsească locuința și să se ascundă. A stat câteva zile în ascunzișuri, hrănindu-se cu ce-i aducea fiica sa, iar alteori cu legume și iarbă. Aflând că Armata Română a eliberat orașul Căușeni, Volintiri fiind la 15 km de Căușeni, părintele revine la familia sa. La doar câteva ore de la revenire este arestat de către agenții NKVD și dus sub excortă, fiind găsit mai târziu, fără suflare la marginea satului, împușcat cu cinci gloanțe în ceafă[8].
Potrivit altei surse, trupul neînsuflețit al preotului Mihei Mizumschi a fost găsit într-un beci părăsit, mutilat în cel mai groaznic mod. ”Călăii i-au smuls părul de pe cap, cu piele cu tot, i-au scos ochii cu baioneta și l-au supus la cele mai înfiorătoare torturi, înainte de a-i lua viața”[9].
După eliberarea satului Volintiri, la 26 iulie, după trei zile de la tragicul eveniment, în biserica localității a fost săvârșită Sf. Liturghie. Slujba divină a fost oficiată de către preotul paroh, părintele Vasile Schidu, ”rămas sub teroarea bolșevică și scăpat de la moarte sigură, prin minune” și de către preotul, protopop militar, Gheorghe Ureche. Iată ce mărturisea acest preot militar într-o dare de seamă: ”Biserica, rămasă intactă , a fost arhiplină de enoriași și militari. Toată asistența, tot timpul slujbei, a plâns în continuu... Jalea și starea sufletească a preotului și parohienilor a fost atât de mare încât plânsul lor a fost transformat într-un adevărat bocit. Cu ei la un loc, mulți din ofițerii, subofițerii și trupă au început să plângă. În această parohie a mai fost al doilea preot, Mizumschi Mihei, care, cu 3 zile înainte de venirea noastră, a fost împușcat de barbarii jidani- bolșevici”[10]. Lacrimile parohienilor erau vărsate de jalea pierderii păstorului lor duhovnicesc.
Protoiereu Ioan Lisnic
[1] ANRM, F. 211, inf. 5, d. 485, f. 58
[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie, nr 12, 1898, p.215
[3] Idem, nr.28, 1910, p. 251
[4] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576
[5] Anuarul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p. 39
[6] Rev. Luminătorul, nr. 9-12, 1941, p. 576
[7] Ibidem, p. 577
[8] Ibidem
[9] Constantin Virgil Gheorghiu, Ard malurile Nistrului, Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite, Ed. GEEA, București, 1993, p.111
[10] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945, Fundația General Ștefan Gușă, București, 2000, p. 24
