Actualitate

Preotul Alexandru Nazarevici – condamnat la moarte prin împușcare

3321

Preotul Alexandru Nazarevici s-a născut la 1 august 1879 în familia cântărețului bisericesc Petru Nazarevici din satul Gvozdăuți, jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț. În luna august a anului 1905 a fost numit cântăreț la Biserica “Schimbarea la Față a Domnului” din Cherstinești, jud Hotin. La 4 martie 1909 a fost transferat la Catedrala “Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Hotin.

În anul 1930 era preot la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din localitatea Sîrskoe, regiunea Voronej (Rusia). Aceste date sunt cunoscute, fiindcă la 20 ianuarie 1930 a fost arestat și judecat la 5 ani de exil în regiunea Arhanghelsk, unde în anul 1932 s-a aflat timp de 2 luni în detenție.

După revenirea din exil a slujit la Biserica “Înălțarea Sf. Cruci” din localitatea Greaznovka, regiunea Voronej (în prezent regiunea Lipețk, Rusia). La 10 august 1937, părintele Alexandru a fost arestat din nou. Era învinuit de activitate contrarevoluționară, fiind socotit “membru al unei organizații monarhiste”. Aceste acuzații părintele le-a respins categoric. A fost judecat la 15 octombrie 1937. Sentința de judecată a fost stabilită în cadrul ședinței trocii NKVD din regiunea Voronej, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 15 octombrie 1937.

În anul 1960, părintle Alexandru Nazarevici, condamnat la moarte prin împușcare a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Lipețk. 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4086

Frații preoți Teodor și Gheorghe Harghel în temnițele comuniste

Trei fii ai cântărețului bisericesc Vasile Harghel au fost preoți. Preoții Teodor și Gheorghe au fost persecutați de către regimul comunist, fiind condamnați la ani grei de temniță. Al treilea fiu, arhimandritul Antonie Harghel, doctor în teologie, s-a născut la 3 octombrie 1895 în satul Soloneț, jud. Soroca, unde tatăl său era cântăreț la biserica […]

Articole postate de același autor
3907

Ieromonahul Atanasie Ivanișin – condamnat la moarte prin împușcare

Ieromonahul Atanasie, cu numele de botez Alexandru, s-a născut la 30 august 1862 în familia lui Macovei Ivanișin din localitatea Secureni, jud. Hotin. A învățat carte la școala din satul natal, având posibilitatea ca de la vârstă fragedă să citească din Sf. Scriptură și Viețile Sfinților. Îndrăgind viața monahală, în anul 1893,  pleacă la Sfântul Munte […]