Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite în mijlocul obștii monahale de la Curchi

449

Astăzi, 18 februarie/3 martie 2017, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Leon, Episcopul Romei, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite în Biserica „Sf. Irh. Nicolae” a mănăstirii Curchi.

Ierarhul a fost înconjurat de către slujitorii mănăstirii, dar și de enoriașii prezenți la dumnezeiasca slujbă.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, monahii și credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine de către ierarh.

După citirea rugăciunii Amvonului și a Canonului Marelui Mucenic Teodor Tiron, Prea Sfințitul Siluan a binecuvântat coliva, în amintirea minunii săvârșite de Sfântul Mucenic Teodor.

În încheiere, Prea Sfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța zilelor din această perioadă a Postului Mare, dar și a rânduielilor bisericești care se săvârșesc în aceste zile.

„Sfintele Taine pe care le-am primit astăzi să ne fie spre sporirea puterilor noastre sufletești și spre întărire în continuarea biruințelor postului, iar rugăciunile primilor martiri și ale primilor creștini ai Bisericii să fie înălțate bunului Dumnezeu și pentru noi, așa încât prin rugăciunile ce le înălțăm către ei, să mijlocească de la Dumnezeu har, înmulțind în noi credința, nădejdea și dragostea. Har și bucurie, dragi părinți și frați!”, a menționat în adresarea Sa Prea Sfințitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei.

sursa http://manastireacurchi.md/


Articole Asemănătoare
2687

Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala episcopală din or. Soroca

În prima vineri a Postului Mare, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei. La sfârşitul slujbei, PS Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a […]

Articole postate de același autor
2466

Prăznuirea Sfântului Cuvios Marchel la Catedrala episcopală din Bălţi

Într-o atmosferă festivă, mierucri, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, […]