Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”

1693

Marți, 26 aprilie 2022, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron și un Te-deum în paraclisul cu hramul Icoana Maicii Domnului „Portărița”.

La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei, după care procesiunea religioasă sa îndreptat către paraclisul cu hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, unde clerul Mănăstirii condus de către Părintele Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul-administrator a oficiat un Te-deum pentru sănătate și mântuire.

Părintele Nicolae a relatat din istoria Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită Portăriţa, venind cu îndemnul: „Să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul acestei sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre”.

În cele din urmă  toți creștinii prezenți la rugăciune au fost miruiți cu ulei sfințit, de la candela care arde neîncetat la Icoana Maicii Domnului, aflată spre închinare în paraclis.

Pe tot parcursul Săptămânii Luminate, la Mănăstirea Ciuflea, zilnic după Sfânta Liturghie are loc drumul crucii în jurul Catedralei mănăstirești.

Sursa: ciuflea.md


Articole postate de același autor
1314

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, pentru mulțimea credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare oficiată de Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni. După rugăciunea „Tatăl Nostru”, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu Cinstitul […]