Sărbătoarea Domnească „Buna Vestire” prăznuită la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

86

Miercuri, 7 aprilie 2021, când este cinstită sărbătoarea Buna Vestire, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţii slujitori şi creştinii Catedralei.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumiri Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

De asemenea, au fost înălţate rugăciuni pentru sănătatea tuturor celor aflaţi în spitale şi care sunt pe patul de boală, cât şi pentru ajutorul personalului medical.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Prot. Nicolai Boian, cleric al Catedralei Epscopale, cu binecuvântarea Ierarhului, a ţinut îun cuvânt predicatorial, în care a vorbit despre istoria, semnificaţia şi importanţa Sfintei Sărbători de astăzi.

În cele relatate, Prot. Nicolai a menţionat: „Bunavestire este bucuria cerului şi a pământului. Buna-Vestire este, înainte de toate, bucurie. Căci primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost „Bucură-te!”. Iar după ce Fecioara a rostit cuvântul răspuns „Fie!”, ca semn de acceptare a planului Dumnezeiesc, ea a devenit izvor de bucurie mântuitoare pentru întreg pământul, însetat de îndelungata aşteptare a lui Mesia.

Să nu vedem în Buna Vestire doar un fapt istoric anume, un eveniment consemnat în analele lumii greco-romane de acum 2000 de ani, deşi faptul în sine, ca moment istoric, este de cea mai mare importanţă pentru omenire. Căci la cunoscutul adagiu „nimic nou sub soare”, Sfântul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), avea să replice: „Singurul eveniment nou sub soare este întruparea Fiului lui Dumnezeu!”.

Buna Vestire, Întruparea şi Evanghelia au adus mesajul păcii, al iubirii şi al nădejdii, care avea să convertească şi inimile celor mai înverşunaţi păgâni. Aşadar, evenimentul istoric, în sine, este de importanţă unică.

Gavriil străbate veacurile şi se adresează fiecăruia dintre noi. Să luăm aminte că acum omenirea nu se mai găseşte, desigur, în apele tulburi ale păcatelor lumii greco-romane din vremea aceea, ci în altele, mult mai rafinate şi mai primejdioase: în apele falsificării adevărului istoric, al trădărilor şi al maşinaţiunilor oculte ale salariaţilor diavolului. Dar, în ciuda acestora şi al confuziilor fără precedent, al suferinţelor de tot felul şi, deci, a unei legitime îngrijorări, suntem chemaţi să ne bucurăm.

Este chemarea spre o şansă, comună întregii omeniri, dar şi personală. Va întreba cineva: „Cum te poţi bucura când în jurul tău vezi atâta suferinţă?”. Putem, totuşi, a ne bucura, evident cu măsură, bine ştiind că suferinţa este temporară, subscrisă lumii imanente, iar bucuria este veşnică, bineînţeles pentru cel care nu se învoieşte a rămâne subjugat răutăţii.

Aşadar, chiar dacă ni se pare uneori că suferinţa, răutatea, minciuna şi altele asemenea, sunt copleşitoare, iar pe unii îi poate mira posibilitatea ieşirii din impas, nimeni să nu renunţe la chemarea spre bucurie a Arhanghelului. Căci în acelaşi moment al Bunei Vestiri, atunci când Fecioara s-a mirat întrebând „Cum va fi aceasta?”, Arhanghelul i-a răspuns ei, dar prin ea, nouă tuturor: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu!”.

După rugăciunea „Tatăl nostru…”, Preasfinţia Sa a împărtăşit creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic spre a se împărtăşi cu Sfintele Taine.

Răspunsurile liturghice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
279

Noblețea și gingășia neamului omenesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cinstită în rugăciune de hramul Mănăstirii Curchi

„Astăzi se deschid porțile cele nerodnice și se arată poarta dumnezeiască a fecioriei, din care și prin care Dumnezeu, Care este dincolo de toate cele câte sunt, va veni trupește în lume, așa cum spune Pavel, cel ce a auzit cele negrăite.” (Sfântul Ioan Damaschin) La ceas de sărbătorire a Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Curchi, […]