Actualitate

Postul bucuriei, ziua a XVI-a: fiecare dintre noi este chemat de Domnul să urmeze un drum al Crucii

834

Astăzi am trăit bucuria zilei prin pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, un adevărat simbol al smereniei și ascultării.

Prin pilda lui înțelegem că fiecare dintre noi este chemat de Domnul să urmeze un drum al Crucii, care nu se oprește la suferință, ci duce spre Înviere.

Ne lipsește, adesea, credința și încrederea deplină pe care le-au arătat ucenicii Mântuitorului: curajul de a mărturisi adevărul, statornicia în bine, cumpătarea și, mai presus de toate, dragostea.

Omului de astăzi îi este tot mai caracteristic să raporteze totul la sine, la ceea ce gândește sau în ce stăruie în viața de zi cu zi. Lumea ajunge să fie măsurată prin prisma nevoilor personale, iar atâta vreme cât acestea sunt satisfăcute, în aparență totul pare în regulă. Însă, în clipa în care încerci să îți exprimi o opinie diferită, să lămurești sau să îndrepți ceva, ajungi cu ușurință să fii perceput drept un inamic.

Multe dintre rănile societății contemporane izvorăsc din acest orgoliu exagerat, din neputința de a-l vedea pe aproapele cu ochi iertători și înțelegători, din graba cu care trecem unii pe lângă alții fără a ne opri să purtăm, fie și puțin, poverile vieții celuilalt.

Nădăjduim, așadar, să dobândim măcar un strop din curajul apostolic și să pășim pe calea postului, care ne deschide drumuri bune și binecuvântate spre îndreptarea inimii și apropierea de Dumnezeu.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
276

În bucurie, dar și în tristețe – rămâi același!

Odată Stareţul Efrem Katunakiotul ne-a mărturisit: „La fiecare patru-cinci ani Dumnezeu îngăduie să vină peste mine un val de tristeţe. Gânduri de descurajare, de deznădejde înconjoară sufletul. Atunci este nevoie de răbdare până trece valul. Dar este bine ca nimeni să nu te observe. Să rămâi şi în bucurie şi în întristare acelaşi, liniştit şi […]