Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are…

2768

 

Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu prici­na se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. Se ascunsese la marginea oraşului, într-o căsuţă lăsată în părăsire, şi hotărâse să aştepte mo­mentul când va putea să fugă.

Oda­tă, seara, cineva i-a bătut la uşă. Înfio­rată, femeia a deschis uşa şi s-a trezit în faţa unei tinere care i-a zis: „Sun­teţi cutare, nu-i aşa? Trebuie să fugiţi neîntârziat, fiindcă aţi fost trădată şi în noaptea asta vor veni să vă ridice”. Uitându-se la ea, mama şi-a arătat co­piii: „Unde să fug? Cu ei n-o să ajung departe, şi o să ne recunoască îndată!”

Şi atunci, tânăra cu pricina, care era doar o oarecare vecină, s-a preschim­bat dintr-o dată în acea fiinţă mare pe care o desemnează cuvântul evan­ghelic aproape: „Nu! Nu o să vă cau­te, căci în locul dumneavoastră o să rămân eu”. „Dar o să vă împuşte!”, a zis mama. La care tânăra a zâmbit din nou: „Da! Dar eu n-am copii”.

Şi ma­ma a plecat, iar tânăra a rămas. Au ve­nit noaptea târziu, au prins-o pe tână­ră (o chema Natalia) şi au împuşcat-o. Noi ne putem închipui însă o mulţime de lucruri dincolo de aceste fap­te, şi ni le putem închipui nu cu fante­zia pură, ci prin imagini din Evanghe­lie. Mama a plecat cu copiii, Natalia a rămas singură în casă, în seara ce se lăsa, în noaptea ce se lăsa. Era întu­neric, frig şi singurătate. Şi nu o aş­tepta nimic decât o moarte prematu­ră, violentă, cu nimic meritată, nimă­nui trebuitoare, moartea altei femei, care avea să devină moartea ei pur şi simplu din dragoste. Aceasta nu ne aminteşte, oare, de noaptea din gră­dina Ghetsimani?

Din Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii, Editura Sophia, 2009, p.45

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2600

Minuni care se întâmplă în fiecare clipă

Să ne trăim viaţa cu atenţie În viaţă sunt momente, clipe, când în inimă se aprinde recunoştinţa, şi dacă am avea puterea să o păstrăm, treptat, zi cu zi, întâmplare cu întâmplare, această recunoştinţă ar putea creşte într-o mare, adâncă bucurie duhovnicească. Însă noi nu putem apăra recunoştinţa şi bucuria noastră de răceala vieţii, de […]

Articole postate de același autor
2116

Dumnezeu primeşte şi preţuieşte darurile aduse de fiecare după gîndul şi puterea lui

1) Unii din cei ce stau în faţa împăraţilor de pe pământ sînt neînarmaţi şi fără nimic; alţii au bastoa­ne; alţii, paveze, iar alţii, săbii. Mare şi neasemănată este deosebirea celor dintîi faţă de cei din urmă. Aceş­tia obişnuiesc să fie şi rudenii şi casnici ai împăratului. Aşa e în acestea. Dar să vedem cum stăm […]


Foto