Pelerinajul nu este o moda a secolului XX, cum se crede uneori, acum cand mijloacele de comunicare si de transport sunt atat de diverse si confortabile. El este un act religios prin excelență asemanator oricarui alt mod de exprimare a sentimentului religios. Am spune chiar ca este cel mai vechi act religios din istoria omenirii. Si totusi, pelerinajul nu este o simpla expresie a credintei, ci cautare plina de sens a lui Dumnezeu care este izvorul deplin al credintei.
Consideram ca pelerinajul nu este o nota caracteristica a anumitor persoane, nu este o harisma a catorva alesi, nici lucrare academica, dar nici act superstitios de credinta. Oricum l-am considera, pelerinajul nu este rezultatul unui proces intelectual ori sentimentalist. Pelerinajul le implica pe toate acestea ca parte integranta din dorinta crestinului de cautare a vietii de sfintenie si de modele de sfintenie.
Pelerin poate si trebuie sa fie orice crestin care cauta adevarul lui Dumnezeu; el cauta un „mediu sfant", asa cum afirma Paolo Giuriati, in care fiinta umana simte nevoia de a descoperi intr-un mod mai evident prezenta lui Dumnezeu. Scopul pelerinajului trebuie sa devina cu necesitate imbogatirea vietii spirituale a crestinului, schimbarea sincera si profunda a propriei vieti si imbunatatirea relatiei dintre om si Dumnezeu, intre toti crestinii, dar nu numai. Dealtfel, Hristos insusi se defineste ca pelerin, ca „Cel care nu are unde sa-si plece capul" (Matei 8, 20).
Pelerinajul da persoanei umane o alta intelegere a propriei vieti spirituale. Ceea ce il determina pe om sa plece in pelerinaj este in primul rand dragostea pentru Dumnezeu. Chiar in viata de zi cu zi avem experienta depasirii oboselii si a oricarei preocupari atunci cand suntem motivati de iubire; pentru a ajunge la persoana iubita nici o cale nu este prea lunga, nici un efort prea mare. Mai mult chiar, cu cat calatoria este mai anevoioasa cu atat iubirea se dovedeste mai profunda pentru cel pe care il cauta. Din acest motiv cei mai multi vad in pelerinaj un sens al jertfei, o forma de abstinenta, de purificare si de daruire de sine. Astfel, pelerinajul ca act religios devine in traditia crestina un act cu valoare mantuitoare.
Pelerinajul nu se face pentru el insusi, ci intotdeauna pentru un motiv religios. Roadele lui sunt nenumarate si tin de sensibilitatea si pregatirea sufleteasca a pelerinului ca persoana care-L percepe mai mult sau mai putin vadit pe Hristos in viata personala. Cu toate acestea exista anumite scopuri care daca sunt urmate cu fidelitate pot duce la roade nebanuite.
Prin pelerinaj crestinul depaseste dificultati ale vietii si afla in multe cazuri rezolvarea unor probleme. Exista nenumarate cazuri de vindecari miraculoase savarsite de o persoana sfanta sau o icoana facatoare de minuni, de rezolvare a unor probleme sufletesti si de redescoperire a credintei proprii in sufletul multora, fapt care tine tot de domeniul minunii. În acelasi timp, pelerinajul inseamna pentru multi spatiul si timpul in care toti oamenii sunt la fel, in care nimeni nu doreste sa arate diferenta de conditie sociala, bogatie, functie si altele. Toti sunt in cautarea a ceva ce nu poate fi evaluat in acesti termeni.
http://www.crestinortodox.ro/religie/pelerinajul-calatorie-spre-viata-sfintenie-91071.html
