E o cale foarte complexă procesul ăsta de ieşire din deznădejde. El cere smerenie şi cere credinţă. Din necredinţă deznădăjduim. Nu-L credem pe Dumnezeu, care zice: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară, cel ce cheamă Numele Meu se va mântui, n-am venit în lume pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi”. Nu-L credem. Dar când vine diavolul şi zice: „Nu te vei mântui că ai făcut cutare şi cutare treabă! Dumnezeu nu te mai iubeşte”, îndată îl credem.
Aşa că este nevoie de credinţă. Să primim iertarea lui Dumnezeu, pur si simplu, în spovedanie. Ne-am spovedit neputinţa noastră. Care-i pricina deznădejdii voastre? Vreun păcat? Nu este nici un păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a II-a, Editura Cathisma, București, 2006, p. 106-107
