Actualitate

Iar­tă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat

10831

Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamţ, repeta obsedant aces­te cuvinte simple ale Evangheliei, cuvin­te pe care le-a repetat Mântuitorul şi mai ales Sfântul Evanghelist Ioan în Epistole­le sale, în Evanghelia sa.

Toată nevoinţa Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca şi Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune: Doamne, iartă-mi tot ce am greşit eu azi cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul ca un om, iartă pe toţi părinţii şi fraţii şi mă iartă şi pe mine, păcătosul! Uită-te în inima ta şi dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Şi dacă ai iertat, poţi să-i spui Domnului: acuma şi Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis.” Şi cu acest târg sfânt şi copilăros, zice, dă-ţi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi, dacă mori în noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dânsul.

Unii spun: „Este atât de simplu?” Da, este atât de simplu, dar pentru această simplitate trebuie să ne ostenim şi să ve­ghem în toate zilele vieţii noastre şi în orice clipă, pentru că oricând vedem gân­duri care se ridică împotriva aproapelui, care ne tulbură, ne nemulţumesc, dar de îndată ce le-am văzut, să ne întoarcem către Dumnezeu şi să-I spunem: „Iar­tă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat”.

Aceasta este simplitatea Evangheliei, aceasta o găsim şi în rugăciunea Tatăl nostru. Mântuitorul, când a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşalele noastre aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mântuire. Şi dacă mântuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate interesa în lumea aceasta, ce mai are rost?

Dumnezeu să ne ajute, să ne dea această vedere şi harul Său, ca să judecăm pe aproapele nostru ca pe noi înşine, să-l iertăm ca pe noi înşine, să-l iubim ca pe noi înşine. Căci pentru aceasta a venit Dumnezeu pe pământ şi doar în acest fel putem răspunde iubirii Lui pe care a revărsat-o şi o revarsă pururea asupra noastră şi asupra lumii întregi.

Extras din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2006, p. 76-77


Articole Asemănătoare
196

Părintele Arsenie Boca: „Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer”!

„Dacă nu alăptaţi copii,veţi alăpta cancer!” „Nu creşteţi câini creşteţi copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii” În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când […]

Articole postate de același autor
10765

Feriți-vă de lingușeală, căci în ea se ascunde invidia, uciderea de frate

Răsplata faptelor bune este iubirea oamenilor. Nimic nu este mai mare și mai mult decât a fi iubit. Oamenii însă confundă iubirea cu lingușeala, căci oricine face bine la vedere și oferă daruri și foloase este lingușit de mulțime. Lingușeala naște la rândul ei dorința de a plăcea oamenilor și de a face milostenii din […]