Trăia într-o mănăstire din România, un preot cu har, părintele Mina, devenit ulterior Sfântul Mina. Acesta, ca să se odihnească după Sfânta Liturghie pleca în pădurea în mijlocul căreia se afla mănăstirea şi acolo psalmodia, preamărea pe Dumnezeu prin Troparele învierii şi multe alte cântări.
Atunci se adunau păsărelele pădurii în jurul lui: pe cap, pe umeri, pe mâini şi el le mângâia cu dragoste. De cele mai multe ori, când părintele cânta, păsărelele amuţeau şi ascultau cântarea lui. Pentru că Liturghiile începeau noaptea şi se încheiau în zori, până să facă otpustul şi să se dezbrace răsărea soarele şi aşa, dimineaţa mergea în pădure, se bucura de natură şi de prezenţa păsărelelor. Acolo toţi lăudau şi preamăreau pe Dumnezeu.
S-a observat însă că în ultimii ani de viaţă, când părintele săvârşea Sfânta Liturghie mai greu şi încheia cu mult după răsăritul soarelui, păsărelele se adunau în biserică. La momentul Prefacerii Cinstitelor Daruri, când părintele rostea: Ale Tale dintru ale Tale…, toate păsărelele amuţeau, iar la: Mai ales pe Prea Sfânta Curata…, toate începeau să ciripească.
Sursa: Arhimandrit Ioanichie Balan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005
