Pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

2125

”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi

pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

(Luca 2, 14)

Preasfințiți arhipăstori,

Preacucernici preoți şi diaconi,

Preacuvioși monahi şi monahii,

Iubiți întru Hristos Domnul frați şi surori,

La slăvitul şi luminatul praznic al Nașterii Pruncului dumnezeiesc, vă adresez tuturor părintești felicitări şi arhierești binecuvântări!

Cântarea îngerească a oștilor cerești, care au binevestit nașterea Mântuitorului în lume, răsună și astăzi în Biserica noastră, încălzindu-ne sufletele, întărindu-ne în credință și sădind adânc în inimile noastre adevărul: ”Că bun este Domnul; în veac este mila Lui şi din neam în neam adevărul Lui!”(Ps. 99,4).

În lumina acestui adevăr suntem chemați să trăim și să propovăduim și noi astăzi: ”că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3,16).

Adevărul Domnului trebuie vestit din neam în neam, mai ales în societatea noastră, care tot mai mult este pusă în fața ispitei mari de a-L considera ca fiind inactual și distonant pentru civilizația modernă. Cu mult curaj și discernământ duhovnicesc trebuie să trăim în aceste ”zile rele și viclene” (Efeseni 5,16), ca să nu cădem din Adevăr în neadevăr, adică în minciună, care caută să ne înșele cu pseudo-sărbători și pseudo-valori.

Biserica, Mamă iubitoare, care crește pe pământ fii Tatălui Ceresc, ne îndeamnă să auzim glasul Fiului lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din Cer și propovăduiește, ”că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu”(Matei 4,17).

Cerurile s-au plecat pînă la noi și îngerii prin cântare ne povățuiesc să fim oameni cu voință bună, să trăim în pace, ca așa să ajungem în Slava cea de sus a lui Dumnezeu.

Să prăznuim şi să ne bucurăm de marea taină a Nașterii Dumnezeului nostru, așa cum ne adeverește Apostolul Pavel: „Cu adevărat mare este taina dreptei credințe; Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între oameni, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).

Şi în acest an, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în perioada postului Nașterii Domnului, săvârșind pelerinaj în Țara Sfântă cu preoții şi creștinii noștri,  ne-am învrednicit să intrăm în peștera Betleemului, unde împreună cu îngerii îl lăudăm pe Cel ce S-a pogorât din ceruri pe pământ pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.

Drept-măritori credincioși ai Sfintei noastre Biserici,

Binecuvântați fiind de Domnul de a ne continua itinerarul vieții şi calea creșterii noastre în Hristos, vă doresc: conducătorilor țării – înțelepciune şi frică de Dumnezeu; iubiților noștri tineri – apropiere de Pruncul Hristos şi dreaptă cultivare educațională; concetățenilor plecați în afara Republicii – răbdare şi statornicie în păstrarea credinței şi valorilor primite de acasă şi tuturor creștinilor noștri – pace şi luminare interioară, bucurii şi frumoase împliniri!

La mulți şi plini de har ani!

Cu arhierești binecuvântări şi doriri de tot binele,

†  VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Nașterea Domnului,

Anul mântuirii 2018/2019,

Chișinău


Articole postate de același autor
1582

Duminica a IV-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, la care au participat clerul Catedralei și numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela […]