Pășim pe calea postului, calea urcușului spre Împărăţie

2221

Duminica Vameşului şi a Fariseului mar­chează în­ce­pu­tul perioadei Tri­o­dului, care durează 10 săp­tă­mâni, primele trei fiind pregătitoare, urmând şap­te săptămâni ale Postului Mare.  Astfel, începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului,  pășim pe prima treaptă a urcușului spre Înviere, iar pentru a ajunge în vârful acestuia, va trebui să învățăm să pogorâm în iadul propriilor păcate, să-I cerem Mântuitorului lacrimi de pocăință, rugăciunea smerită a vameșului și curajul de a păși pe calea către mântuire.

Biserica ne îndeamnă să începem călătoria spre vindecarea lăuntrica și unirea cu Hristos. Ne îndeamnă să lăsăm boala fariseismului și să căutăm smerenia, să lepădăm duhul lumesc și să tindem către adevărata noastră Patrie, cea cerească. 

„Când ni se dă posibilitatea să atingem Cerul, să ne umplem de Cer, iar noi rămânem pe pământ, când a venit Hristos ca să ne facă să decolăm de pe acest pământ şi să zburăm la Ceruri precum zboară avionul, dar nouă ne place să rămânem pe pământ şi să ne desfătăm cu micile noastre bucurii, nu aceasta constituie cea mai mare problemă?” – ne întreabă ÎPS Hierotheos Vlachos. 

Suntem în cea mai prielnică perioadă pentru a primi acea viaţă cerească, pe care Hristos a adus-o lumii și pe care o amânăm pentru un viitor, pe care s-ar putea să nu-l avem. E timpul să revedem cât de vie și lucrătoare este credința noastră. Să pornim pe calea vindecării prin adânca fântână a postului, pentru ca renăscuți prin baia lacrimilor și a spovedaniei, să vedem lumina cea de preț care pe toate le luminează. 

Numeroși creștini s-au adunat duminică, 17 februarie, la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii așezământului monahal.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Mihail Costandache, a tâlcuit Evanghelia din Duminica Vameşului şi a Fariseului, prezentând totodată drumul duhovnicesc pe care îl începem în perioada Triodului. „Cu Duminica Vameșului și a Fariseului am intrat în perioada Triodului, pregătindu-ne pentru Marele Post. O perioadă în care putem pune în practică, putem exersa careva lucruri duhovnicești, pentru întărirea și sporirea noastră. Adam, strămoșul nostru, n-a postit, pierzând harul și comuniunea cu Dumnezeu. Ceea ce nu a făcut el, suntem chemați să facem noi, după chipul Noului Adam.

Textul evanghelic rânduit a se citi în această duminică este unul dintre cele mai profunde și sublime, dintre cele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu în zădar Părinții Bisericii l-au rânduit anume pentru această duminică, în debutul perioadei pregătitoare pentru Postul Mare. Ne-au arătat că începutul oricărui drum, oricărei căi de a te apropia de Dumnezeu, este o inimă smerită. Când îți simți și conștientizezi nevrednicia și neputința, harul lui Dumnezeu coboară și lucrează în sufletul tău” – a menționat părintele Mihail. 

Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu, ca la începutul acestei căi de pregătire pentru Postul Mare, rugăciunea vameșului să ne devină adevărată pildă. Iar atunci când avem necazuri, dureri și suferințe, să ne rugăm cu cuvintele vameșului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”.

A consemnat Natalia Lozan

 

 

 

 


Articole postate de același autor
9055

Eu te pun paznic de casă, şi te fură ăştia de sub ochi!

Există o pildă teribilă în biserica coptă, în care, la un moment dat, un nene din ăsta copt, un egiptean, care nu prea le avea el cu credinţa, merge în piaţă şi vede nişte icoane. Îşi zice el: „Ia să-L iau pe Feciorul ăsta! E El puţin rănit în coastă, însă Îl iau cu mine…” […]