Ştiri interne
2382

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, alături de creștinii municipiului Ungheni în a doua Duminică după Paști

Cuprinşi fiind de bucuria Sărbătorii Pascale, creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni, l-au avut în mijlocul lor în cea de a doua duminică după Paşti, numită şi Duminica Tomii, pe ierarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat călduros de creştinii Catedralei şi pelerinii veniţi de […]

Ştiri interne
320

Slujbă Arhierească în Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei în Duminica a II-a după Paşti, a Sfîntului Apostol Toma

În Duminica a II-a după Paşti, a Sfîntului Apostol Toma, Prea Sfinţitul Nicodim a săvîrşit Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei. În cuvîntul de învăţătură, Vladîca Nicodim a menţionat că Apostolul Toma este un trimis al necredinţei noastre în faţa Domnului, căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a […]

Ştiri interne
1896

Cu bucurie și dragoste creștină, L-au slăvit pe Domnul

Cu pască, cozonac, ouă roșii, cu lumină și căldură, cu oameni dragi și gazde primitoare, dar și cu alese cântări, închinate Învierii Domnului – așa s-a desfășurat, pe 11 aprilie, ediția curentă a Festivalului cântecului pascal „Hristos a Înviat!” în raionul Rezina. De această dată, au binevoit să primească evenimentul primăria Cinișeuți și biserica din […]

Ştiri interne
62

Bucuria pascală transmisă refugiaților în Republica Moldova

De câțiva ani Centrul de Caritate pentru Refugiați împreună cu Mitropolia Moldovei organizează întâlniri tematice cu refugiații în Republica Moldova. În Săptămâna Luminată peste 40 de refugiați au ascultat un mesaj legat de minunea Învierii Domnului transmis de către părintele profesor Octavian Moșin. Părintele a încecat să explice principalele dogme ale Ortodoxiei pe înțelesul unor […]

Ştiri interne
2488

Expoziția „Prin Jertfă spre Înviere – monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului”

În data de 10 aprilie, marți, ora 14.00, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, a fost inaugurată Expoziția „Prin Jertfă spre Înviere – monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului”, dedicată împlinirii a 100 de ani ai Marii Uniri din 27 martie 1918, precum și Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor. Expoziția este organizată în parteneriat cu […]

Ştiri interne
142

Cântece și poezii pascale au răsunat în incinta Mănastirii Cușelăuca din raionul Șoldanești

Cantece si poezii pascale au rasunat ieri in incinta Manastirii Cuselauca din raionul Soldanesti. Acolo a fost organizat un festival cunoscut printre localnici. La eveniment au participat 20 de colective folclorice. Imbracati in costume traditionale moldovenesti, participantii au urcat pe o scena improvizata in ograda Manastirii Cuselauca. De la mic la mare, cei prezenti au […]

Ştiri interne
2037

Festivalul cântului pascal din Albinețul Vechi

Marți, 10 aprilie 2018, în satul Albinețul Vechi, raionul Fălești, s-a desfășurat festivalul cântului pascal al blagociniei Fălești 2, cu genericul „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VIII-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagocinia 2 din raionul Făleşti. Debutul evenimentului a avut loc în biserică, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită […]

Ştiri interne
8

A fost vernisată o expoziție fotodocumentară de monumente comemorative de război

O expoziție cu genericul „Prin Jertfă spre Înviere – monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului”, dedicată împlinirii a 100 de ani ai Marii Uniri din 27 martie 1918, precum și Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor a fost vernisată la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei. directorul instituției, Petru Vicol a menționat […]

Ştiri interne
2031

Sărbătoarea hramului mănăstirii de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni

În a treia zi de Paști, marți, 10 aprilie 2018, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat în mod tradițional, așa cum o face în fiecare an, mănăstirea de maici „Învierea Domnului” din orașul Briceni pentru a împărtăși cu viețuitoarele și închinătorii sfîntului așezămînt bucuria Învierii lui Hristos, care este și sărbătoarea […]

Ştiri interne
2219

Bucuria Praznicului Învierii Domnului trăită din plin la mănăstirea „Sf. Mc. Gheorghe” din Ungheni

În data de 10.04.2018, PS PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a liturghisit la Mănăstirea „Sf. M. Muc. Gheorghe”, din mun. Ungheni. La mănăstire au venit alături de Preasfinția Sa, Stareții și Starețele de mănăstiri din cuprinsul eparhiei noastre cît și din toată țara, pentru al felicita pe omagiatul zilei de astăzi, Arhimandritul PANTELIMON (Mateevici) duhovnicul mănăstirii. Sursa: www.episcopia-ungheni.md