Oamenii au stiluri de viețuire, ritmuri de viață, lungimea vieții diferite şi toate acestea nu stau în puterea noastră. Sunt oameni care fac sport, mănâncă sănătos, au un regim de viață echilibrat şi mor la 40-50 de ani, iar alții, mai „neatenți” la regimul vieții lor, mor la 80-90. De aceea, este nevoie să privim un pic mai amplu la ce se întâmplă pe pământul acesta, să nu fim superficiali. Nu avem nevoie de adânci filosofii, ci doar să privim lumea atent și să ne dăm seama de modul nostru bicisnic și limitat de a gândi, de a exista.
Biologii spun ca există sute de mii de balene. Ştiţi cât mănâncă o balenă în fiecare zi? Între una şi două tone de mâncare. Cine hrănește atâtea făpturi de pe suprafața pământului, dacă nu Bunul Dumnezeu?! „Priviţi la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon în toată mărirea lui nu s-a îmbrăcat ca unul din aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?”.
Vedeți dumneavoastră, unii oameni se îmbracă după ultima modă, dar sunt lipsiți de toată frumusețea, iar alții se îmbracă modest, cu haine modeste şi frumusețea lor este aparte. De ce? Pentru că, în lumea aceasta poate că „haina face pe om”, dar în lumea lui Dumnezeu, lucrurile nu stau așa. Nu vă pregătiți pentru lumea lui Dumnezeu cu haine şi bogății! A fost o vreme în istoria umanității când trupul omului era atât de frumos încât nici o haină nu îl putea acoperi. Adam şi Eva umblau prin Rai goi, pentru că sufletul lor era atât de puternic, de evident, încât trupul era îmbrăcat în suflet, în Lumină. Acum, omul nu mai poate face lucrul acesta, pentru că puține suflete mai trec dincolo de trup. E foarte greu să te îndrăgostești de un om sufletește şi nu trupește şi acolo este toată noima întâlnirii dintre doi oameni. Nu neapărat în trupuri ci, mai ales, în suflete. Sufletul poate face orice trup beteag să arate minunat.
De aceea, puneţi accentele cum trebuie, puneți-L pe Dumnezeu în sufletul dumneavoastră. Un om care ÎL caută pe Dumnezeu şi care are o viață liniștită în Dumnezeu, poate ajuta pe foarte mulți în jurul său, însă un om care se concentrează pe sine, pe dorințele lui, pe felul lui de a se purta, pe impresia pe care o lasă, va pierde încet, încet toți prietenii. Accentele se pun în viață pe lucrurile importante pentru suflet, asta ne arată Evanghelia. Of, dar Evanghelia este atât de slaba în a striga, pentru că noi, oamenii, ne pierdem toată ziua la televizor şi de acolo ne inspirăm în a ne construi viața.
Nu uitați, însă, că oricât ne-am agita, oricât am vrea să schimbăm lucrurile, oricât de puternici ne-am crede și oricâte planuri am avea, dincolo de ele stă doar Voia lui Dumnezeu.
Sursa: doxologia.ro