Omul smerit nu este slab, ci mai degrabă este puternic, pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează și acționează prin el, în timp ce omul mândru este slab, întrucât respinge harul atotputernic al lui Dumnezeu și nu rămâne decât cu propriile puteri umane, care, desigur, sunt cu mult mai slabe și mai puțin importante în comparație cu harul lui Dumnezeu. Așadar, mândria, mai devreme sau mai târziu, își aduce necinste, iar omul mândru cade, pierind cu tot cu încrederea de sine, cu toate planurile și calculele sale.
Astfel, pentru a repara căderea în păcat a strămoșilor noștri, care a otrăvit întreaga omenire cu otrava mândriei și a neascultării, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat și ne-a demonstrat prin exemplul propriei vieți smerenia și ascultarea de voia lui Dumnezeu.
Din acel moment, smerenia și ascultarea au devenit noul ideal al omenirii creștine, unul reînnoit de Hristos.
Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, Editura Doxologia, traducere de Lucian Filip, Iași, 2016, p. 34
