Actualitate

Când te smerești, Îi faci loc lui Dumnezeu în inima ta

200

Teologia Bisericii lui Hristos nu s-a făcut prin şcoli şi nu trebuie să ne gândim că numai cei ce studiază teologia au acces la Dumnezeu şi la  cunoaşterea Sa. Teologul este oricare acela ce trăieşte în Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Exemplele sunt concrete: sfinţii, care fundamentează Biserica lui Hristos în marea lor majoritate, nu au fost neapărat şcoliţi. Însă aici, în fiii Săi, se vede puterea lui Dumnezeu în cei ce-L iubesc şi-L cinstesc. De pildă, Sfântul Antonie nu ştia nici să scrie, nici să citească, însă ştia Scriptura pe de rost, era un izvor de cunoştinţe teologice-divine.

Cel care se smereşte, dăruindu-se total în mâinile lui Dumnezeu, primeşte daruri deosebite de la Dumnezeu. Acela nu poate să greşească nici un cuvânt. Dimpotrivă, spune lucruri nemaiauzite. Sau, alt exemplu, Sfântul Apostol Pavel, care în toate scrierile sale este fără asemănare. Tot ce a scris el nu a învăţat în nici o şcoală şi de la nici un om. Însă, datorită smereniei sale, datorită golirii sale înaintea lui Dumnezeu, a putut să scrie ceea ce nu a scris nimeni, niciodată. Aici se vede lucrarea lui Dumnezeu în sfinţii Săi. Sfinţii sunt adevăraţii teologi. Pe ei îi avem exemple concrete.

Din Protosinghel Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, p. 89


Articole Asemănătoare
480

Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe

Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi în timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar ceea ce omul obişnuieşte aceea şi face. Dacă e obişnuit  cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat şi demonii îl vor împinge spre el; […]

Articole postate de același autor
0

Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea

Dumnezeu nu ne-a zis să ne aşezăm pe piatră şi să îndeplinim nefăptuirea. Ne-a zis că prin trudă şi sudoare ne vom mânca pâinea noastră. Asta nu ne împiedică de la rugăciune, ca să nu mai zic, Sfântul Vasile spune că „munca este ca rugăciunea”. Da, dacă-i făcută cu dragoste, cu gândul la Dumnezeu, nu cu gândul că asta mă încurcă […]