O nouă promoție a programului de master creștin la USM

2027

La Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova de câțiva ani a fost inaugurat un program de master interdisciplinar intitulat Istoria și cultura religiilor. Zilele acestea au finisat studiile 13 studenți, care au susținut cu brio tezele de masterat.

Temele de cercetare

La acest program se regăsesc teologi, istorici, filologi, psihologi și, în general, oameni din alte domenii, interesați de istoria religiilor, în special de cea a Bisericii Ortodoxe. După ceremonia de înmânare a diplomelor, care a avut loc în sala senatului, absolvenții programului de master creștin au poposit în capela univesitară pentru a mulțumi Domnului pentru buna încheiere a studiilor.

Un sobor de preoți, în frunte cu prot. Maxim Guzun, a oficiat slujba Te Deum-ului de mulțumire, după care fiecare absolvent a împărtășit gândurile și trăirile sale. Studenții au mulțumit în mod aparte părintelui profesor Octavian Moșin, coordonatorul acestui program, care i-a susținut și ghidat pe parcursul a doi ani.

Părintele Octavian le-a urat drum bun în activitățile și ascultările pe care le desfășoară, dăruindu-le câte un set de carte duhovnicească.


Articole postate de același autor
102

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova au participat la lucrările conferinței internaționale „Monahismul și lumea contemporană”

În perioada  28-29 noiembrie 2019, la Nicosia (Cipru) ș-au desfășurat lucrările conferinței internaționale „Monahismul și lumea contemporană”, la care a participat delegația cinului monahal al Bisericii Ortodoxe Ruse. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, la eveniment au participat și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova: PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, […]