O femeie a fost condamnată la şase luni de închisoare pentru o glumă cu caracter religios distribuită pe Facebook

2393

Emna Chargui, o bloggeriţă în vârstă de 27 de ani, are de suferit consecinţe cât de poate de serioase după ce a distribuit o „glumă” despre coronavirus, redactată sub forma unui verset din Coran. Postarea realizată în luna mai i-a deranjat pe unii utilizatori conservatori ai platformei de socializare, aceştia solicitând insistent ca bloggeriţa să fie pedepsită.

"Este nedrept şi injust... Asta demonstrează că nu există libertate aici”, a declarat pentru Reuters femeia, care plănuieşte să facă apel la decizie în următoarele 10 zile.

Mohsen Dali, purtătorul de cuvânt al instanţei, a declarat că femeia a fost acuzată de incitare la ură între religii şi rase.

Cazul a stârnit nemulţumirea activiştilor pentru drepturile omului, care consideră că femeia este victima unor abuzuri şi limitări ale libertăţii de exprimare. Potrivit organizaţiei nonguvernamentale Amnesty International, Chargui nu a fost însoţită de avocatul său în sala de judecată.

Emma Chargui are un blog pe care abordează probleme precum libertatea şi drepturile femeilor.

 

Sursa: mediafax.ro


Articole postate de același autor
2267

Să nu-ți doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai

Aproape oriunde ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde. Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a […]