M-am spovedit în viaţa mea de până acum la mai mulţi duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulţumit doar să asculte spovedania făcută de mine şi să-mi dea îndrumări generale. Câţiva însă m-au folosit în chip real.
Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele şi pe care l-am întâlnit încă în vremea când eram elev la liceu, a fost Părintele Justinian Dalea, pe atunci, duhovnicul mănăstirii de maici Timişeni, din Banat. Alt duhovnic care mi-a rămas în atenţie, de data aceasta de o factură cu totul nouă, serafică, cu o lărgime de înţelegere a neputinţei omeneşti şi cu o pogorâre care aduce aminte de Sfântul Ioan Hrisostom, un duhovnic de inimă, adică un duhovnic în care inima primează, a fost Părintele Serafim Popescu, care m-a chivernisit şi pe care l-am menţinut până la sfârşitul vieţii lui.
La puţină vreme după ce am intrat în mănăstire, venindu-mi gândul că în această nouă situaţie aş avea mai puţine posibilităţi şi mijloace de a fi de folos oamenilor, deşi în realitate aveam mai multe posibilităţi, dar nu le cunoşteam, spunându-i Părintelui Serafim acest gând şi arătându-i nedumerirea mea, Prea Cuvioşia Sa mi-a spus simplu: „Nu te mai gândi la aceasta, pentru că nu noi hotărâm folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucrează prin noi, spre folosul altora. Frăţia ta pregăteşte-te în aşa fel ca Dumnezeu să poată lucra cu frăţia ta acolo unde vrea El şi unde ştie El că trebuie să fii de folos.”
A fost un sfat pe care l-am verificat ca foarte bun şi de care mă voi ţine toată viaţa. Cu un alt prilej, tot într-o situaţie de nedumerire, mi-a spus Părintele Serafim: „Oriunde simţi că se cinsteşte Hristos, să te duci, că nu greşeşti.” Mai târziu, cu ocazia unei spovedanii la Părintele Cleopa, acesta mi-a atras atenţia, prin prima întrebare ce mi-a pus-o, asupra importanţei pe care o are păzirea minţii.
Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 192
