Cele mai mari tristeţi, accidente, le-am văzut la oamenii care au crezut că au autoritate asupra celorlalți oameni. Este foarte important să înțelegem că sensul nostru pe pământ nu este să-i schimbăm pe ceilalți, ci să-i răbdăm pe ceilalți. Eu nu ştiu vreun om care să se schimbe în urma tensiunilor provocate de un alt om. Nebun e omul care-şi închipuie că poate să schimbe pe alții în jurul lui; eu sunt duhovnic, câteodată mai frizez nebunia şi mă gândesc că omul se poate schimba, dar în cele mai multe cazuri pare o alergare după vânt.
Când ai impresia că omul s-a schimbat puțin, când ai impresia că lucrurile au intrat pe un făgaș normal al vieții, atunci se rupe totul. Omul este cea mai mare surpriză pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ şi, mai mult decât atât, nu celălalt, ci chiar noi înșine.
E important să înțelegem mecanismul lucrurilor. Vine omul la spovedanie şi zice, săracu’: “eu sufăr numai din pricina celuilalt, mă scoate din minți, mă enervează…”, toți sunt vinovați în jurul tău numai tu eşti drept şi bun. Nimeni nu te poate face să suferi decât dacă tu eşti dezechilibrat adânc în sufletul tău! Ceilalți din jur nu sunt “animale de companie” care să te scoată din plictiseală, nu folosi oamenii în interesele tale.
Nu există pe pământul acesta preocupare mai plină de sens, decât căutarea lui Dumnezeu! Restul lucrurilor sunt surogate, mai devreme sau mai târziu ajungi la capătul lor… te saturi şi de un om, şi de o situație, şi de profesie. Nu există un alt lucru care să ne dea nouă un sens adânc, care să ne preocupe întreaga viață. De aceea cred că avem nevoie de spiritualitate, de credință, pentru că doar credința este singura, în măsura să ne scoată din îmbolnăvirea sufletească.
Ortodoxia propune căsătoria ca şi cale pe care păşeşti ca să topești ego-ul din tine, un exercițiu zilnic care te ajută să renunți la orgoliile şi ambițiile tale, căci acolo unde începe topirea ego-ului, coboară Dumnezeu. Omul începe să sfințească sufletul lui. Într-un om care luptă permanent cu el şi cu patimile lui încape Dumnezeu.
Sunt foarte mulți oameni care, din păcate, trăiesc împreună, dar în totală singurătate. Dacă închei viața lângă un om pe care aproape că-l consideri străin, să ştii că acolo e un eșec, nu o virtute. E ca şi cum în inima ta ai fi divorţat demult, chiar dacă nu ai semnat actele de divorț. Nu ţi-ai asumat omul de lângă tine, nu l-ai iubit, n-ai avut milă de el, doar l-ai învinovățit de nefericirea ta. Când însă vezi căsătoria ca pe o cale de desăvârșire ştii că sunt necesare micile certuri, sunt necesare toate conflictele minore, pentru că în ele îmi manifești tăierea voii. Dacă vrei să pornești în căsnicie un demers al dreptății, tocmai pornești spre un eșec.
Trăim frustrări şi eșecuri monstruoase pentru că nu plecăm la drum cu “temele făcute”, pentru că ni se vând iluzii teribile despre dragoste şi despre căsnicie. Ştiu cupluri care o ţin în ceartă şi jigniri de dimineață până seara. Eu nu cred că asta înseamnă să-ţi porți crucea, să-ţi asumi un om, că asta înseamnă căsnicie. Domnul nu a făcut aşa! El i-a privit pe toți cu milă şi iubire. Se mai poate repara ceva ce cu timpul s-a rupt între doi oameni? Da, dar efortul este unul foarte mare şi ambii soți trebuie să înțeleagă că încep un proces de vindecare. Majoritatea oamenilor divorțează pentru că nu au un duhovnic. Eu aşa cred. Mântuirea este un act de cunoaștere, de împărtășire reciprocă, omul se trezește la conștiința veșnică.
Avem nevoie de credință. La biserică nu vei găsi oameni drepți, fără păcate, ci în biserică intră oamenii ce înțeleg sensul vieții lor, oamenii ce au o dorință de desăvârșire şi care vor să lupte în fiecare zi pentru asta. Un om care crede în Dumnezeu, care şi-a așezat viața în Dumnezeu, chiar de are căderi, este un om care odihnește mulți alți oameni din jurul său, care aduce pace în casa sa, în viața sa. Un om însă care de dimineață până seara se plânge numai şi numai de durerea lui, de viața lui tristă, de problemele lui, care vorbește numai despre el, este un om care plictisește, obosește pe ceilalți din jur.
Egoismul este de două feluri: un egoism barbar, primitiv în care îi iei mâncarea celuilalt din faţă ca să o mănânci tu şi un egoism fin, subțire în care tu te consideri buricul durerii, al suferinței, nu te interesează de nimeni şi de nimic în afară de suferința ta. Toată ziua te plângi de cât de rău o duci, de cât de răi sunt oamenii şi de cât de urât se poartă cu tine şi de cât de grea e viața ta… aici este o formă demonică de egoism, în care nu ajuți pe nimeni, nu odihnești niciun om, nu ieși deloc din tine să întâmpini pe cineva.
Pacea lui Dumnezeu odihnește omul şi e mare lucru să te poți odihni lângă un om. Așadar, când vă căsătoriți, căutați în primul rând un om lângă care să te odihnești şi pe care să-l poţi odihni, având ca punct de plecare PACEA. N-o poți controla în celălalt, dar în tine sigur poți pune pace.
Sunt convins că nimeni nu fuge de omul păcii, de omul care tot timpul e vesel, cu chipul vesel, cu firea veselă… eu cred că Mântuitorul aşa era, foarte viu, vesel cu inima…
preot Visarion Alexa
