Akedia şi tămăduirea ei

5166

CE ESTE AKEDIA?

Akedia se inrudeste cu tristetea atat de mult, incat traditia ascetica apuseana, al carei inspirator este Sfantul Grigore cel Mare, le pune laolalta, socotindu-le una si aceiasi patima. Tradita rasariteana insa face deosebire intre ele, privindu-le ca doua patimi distincte. 

Termenul ακηδια a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelasi timp. Cuvintele "lene" sau "plictis", prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune.
 
Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de aceasta ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare, toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta - akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit - ingreunarea trupului, ca si a sufletului.

Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata.

Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul. Indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc.

In general, ea il impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte "bune" pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorba desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost. 

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. "Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta". Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit.
 
Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constitue o caracteristica fundamentala a acestei patimi.
 
Demonul akediei ataca mai ales pe cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevoia ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o "scarba fata de fagaduinta calugareasca". Ea il face pe monah "lenes si neinstare de nicio munca inlauntrul chiliei, nemailasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului". Robita de aceasta patima, mintea lui "devine lenesa" si "neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca"; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti.

Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul Ioan Scararul arata ca akedia, "lancezeala sufleteasca" este "plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune".

"Dacul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea", 

spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si trup, impingandu-l pe monah la somn:

"Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii", spune Sfantul Ioan Scararul.

Dar "cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, il scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Este intru totul adevarat ca akedia ii loveste mai ales pe cei care se straduiesc sa se supuna unei asceze duhovnicesti statornice, care-si reduc la strictul necesar activitatile si iesirile in afara chiliei, care cauta singuratatea si linistea depline; iar cu cat isi randuieste mai mult omul mai mult viata si se insingureaza pentru a se dedica rugaciunii curate care-l uneste cu Dumnezeu, cu atat mai mult este incercat de aceasta patima de care au a se teme mai ales sihastrii. Dar ea nu-i ocoleste nici pe cei care traiesc fara nicio randuiala si neavand nico grija de sufletul lor. Pe acestia ii ataca sub alte forme; cum arata Sfantul Isaac Sirul,

"cei care petrec in faptele trupesti sunt cu totul in afara (de aceste ispite); dar lor le vine trandavia care e vadita tuturor".

Aceasta akedie ia forma unui sentiment, adesea nedeslusit, de nemultumire, de plictiseala, de oboseala, de sila de sine si de viata, de cei din jur, de locul in care vietuiesc, de munca si de orice activitate. Ei sunt, de asemenea, cuprinsi de o neliniste fara motiv, de o anxietate generalizata, sau chiar de o stare de angoasa, temporara sau continua. De aici, cad intr-o stare de lancezeala, de toropeala fizica si psihica, de oboseala generala si constanta, nemotivata, de somnolenta sufleteasca si trupeasca. Adesea, pe langa toate acestea si parca pentru a le inrautati, akedia ii impinge sa faca mai multe lucruri deodata, sa umble fara rost dintr-un loc in altul, sa se intalneasca cu oameni care nu le sunt de niciun folos si, in general, sa faca tot ceea ce le pare lor ca i-ar putea scapa de neliniste si plictiseala, de singuratate si de nemultumirea pe care o poarta in suflet. Si crezand ei ca astfel vor fi multumiti si in sfarsit se vor regasi, dar de fapt se intristeaza tot mai mult de sine si de datoria lor duhovniceasca, de adevarata lor fire si de menirea lor, iar prin aceasta se lipsesc de orice bucurie cu adevarat deplina si netrecatoare.
 
La cei care duc viata ascetica, atacurile acestui demon si manifestarile acestei patimi se intetesc in jurul amiezii.

"Indeosebi in jurul orei sase, scrie Sfantul Ioan Casian, il tulbura pe monah niste friguri, care revin la anumite intervale si, la orele obisnuite acceselor, produc sufletului bolnav fierbinteli violente. In sfarsit, unii batrani spun ca acesta este duhul cel de amiaza, pomenit in Psalmul 90". 

Printre acesti "batrani" se afla si Evagrie, care spune ca:

 "demonul akediei, care se mai numeste si "demonul de amiaza" ... se napusteste asupra calugarului pe la ceasul al patrulea si da tarcoale sufletului pana pe la al optulea ceas". 

CAUZELE AKEDIEI

Ceea ce distinge in mod esential akedia de tristete este faptul ca ea nu are un motiv precis, sufletul fiind "tulburat fara de noima", cum spune Sfantul Ioan Casian. Dar daca ea nu are un motiv precis, aceasta nu insemna ca ea nu are anume cauze. Etimologia demoniaca, cum o arata citatele de mai sus, este preponderenta. Lucrarea diavolilor presupune totusi un teren prielnic, pentru a se putea manifesta. Sfantul Talasie arata ca iubirea placerii si intristarea cea dupa lume duc cu usurinta la akedie.

"Trandavia (akedia) vine din neglijenta sufletului, si e neglijent sufletul care boleste de iubirea placerii", spune el iarasi. Sfantul Macarie Egipteanul pune akedia pe seama lipsei de credinta. Iar Sfantul Isaac Sirul arata ca la monahi "trandavia vine din imprasiterea cugetarii". 

TULBURARILE ADUSE DE AKEDIE

Descrierea tulburarilor aduse de akedie, pe care am prezentat-o putin mai inainte, ne ingaduie s-o privim ca pe o boala a sufletului, asa cum o si socotesc, de altfel Sfintii Parinti.

Multimea nenorocitelor ei urmari pentru viata sufletului nu fac decat sa intareasca aceasta convingere.

Una dintre ele, fundamentala, este intunecarea in intregime a sufletului: akedia intuneca mintea si o orbeste, aruncand sufletul in bezna. Astfel, sufletul nu mai este in stare sa cunoasca intelesurile duhovnicesti.

"Cu adevarat sufletul care a fost ranit de sageata acestei tulburari, istovindu-se, este indepartat de la orice contemplare a virtutilor si de la vazul sensurilor spirituale", 

spune Sfantul Ioan Casian. Dar urmarea cea mai grava este ca aceasta patima il departeaza pe om de la cunoasterea lui Dumnezeu, tinandu-l in trandavie si nestiinta.


Sfintii Parinti arata iarasi ca akedia, care este o lancezeala a sufletului si o moleseala a mintii, stinge flacara duhului, ducandu-l la negrija si lipsa de curaj. Daca se insoteste cu tristetea, o sporeste, si atunci omul ajunge usor la deznadejde. Tot din ea ies gandurile de hula si cugetarile nebunesti impotriva Facatorului. Alte urmari nenorocite sunt invartosarea inimii si manierea grabnica. Tot din ea, spune Sfantul Isaac Sirul,

"vine duhul iesirii din minti, din care rasar zeci de mii de ispite".

 
Spre deosebire de celelalte patimi de capetenie, akedia nu naste o patima anume, caci ea le aduce in suflet pe aproape toate celelalte patimi;

"Acest demon nu este urmat indeaproape de niciun altul", spune Evagrie, explicand in alta parte ca "gandul akediei nu este urmat de altul, intai pentru ca este un gand apasator, iar apoi pentru ca are in el mai toate gandurile (rele)". 

Tot asa spune si Sfantul Maxim Marturisitorul:

"moleseala (akedia) ...starneste deodata aproape toate patimile". 

Iar Sfantul Ioan Scararul socoteste ca akedia este

"moartea atotcuprinzatoare a monahului". 

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune despre ea ca este

"moartea sufletului si mintii", incheind astfel: "Daca Dumnezeu i-ar ingadui sa lucreze impotriva noastra dupa puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mantui vreodata".

In fata multimii acestor rele pe care le isca akedia, Sfintii Parinti spun ca ea este cea mai apasatoare si mai greu de indurat patima, cea mai grea dintre "cele opt intaistatatoare ale rautatii" si ca "nu este patima mai rea decat dansa". Sfantul Isaac Sirul spune ca ea este pentru suflet "gustarea gheneei".
 
Spre deosebire de alte patimi, akedia nu consta in reaua folosire a unei anumite puteri a sufletului. Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca ea le perverteste pe toate:

"Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea rationala...Dar akedia se face stapana peste toate puterile sufletului".

Pe de alta parte, ea nu consta nici in folosirea lor in chip contrar firii, pentru ca nu are in natura omeneasca vreun bun temei. De aceea, Evagrie arata ca in cazul acestei patimi firesc (conform naturii) este sa nu o ai deloc. Intr-un anume fel, ea este, pe de o parte, amortire si vlaguire, iar pe de alta parte, zapacire si neoranduiala a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos in viata duhovniceasca. Sfantul Talasie arata limpede aceasta dualitate, atunci cand o defineste ca "neglijenta a sufletului". Akedia ar putea fi privita ca lipsa a "zelului" duhovnicesc cu care a fost haruit primul om si pe care il are si omul innoit in Hristos, tot ca dar al Sfantului Duh, pentru ca sa-si poata astfel implini cu ravna fierbinte lucrarea duhovniceasca.

TAMADUIREA AKEDIEI

Am vazut ca akedia are particularitatea de a cuprinde toate puterile sufletului si de a starni aproape toate patimile si ca, prin urmare, ea inseamna moartea tuturor virtutilor. De aceea, spre deosebire de celelalte patimi, akedia nu poate fi tamaduita printr-o virtute care sa i se impotriveasca direct si care sa-i ia locul in sufletul omului.

"Fiecare din celelalte patimi e nimicita de o virtute. Dar trandavia sufleteasca (akedia) este moartea atotcuprinzatoare a calugarului", spune Sfantul Ioan Scararul. 

Aceasta particularitate face ca tamaduirea acestei patimi sa se faca pe mai multe cai, dupa cum arata Sfantul Ioan Casian:

 "Atletul lui Hristos, care trebuie sa se intreaca dupa lege in lupta pentru desavarsire... se cuvine sa se razboiasca pe toate fronturile cu acest ticalos duh al nelinistii". 

Pentru vindecarea ei, mai intai trebuie ca boala sa fie scoasa la lumina si sa fie cunoscuta ca atare, pentru ca aceasta patima nu are o pricina anume si de aceea adesea ea ramane nestiuta sau de neintles, cu atat mai mult cu cat unul dintre efectele ei este orbirea mintii si intunecarea in intregime a sufletului. De aceea, Sfantul Ioan Casian mai spune ca cel care vrea sa i se impotriveasca trebuie

"sa se grabeasca a alunga din ascunzisurile sufletului aceasta boala"

Iar Avva Pimen arata si el ca

"de o va cunoaste omul ca aceasta este, se odihneste". 

Pentru ca akedia obisnuieste sa-l impinga, indeosebi pe anahoret, sa-si paraseasca chilia, sa umble dintr-un loc in altul, sa caute intalnirea cu ceilalti, pentru nevoi care i se par cu totul indreptatite, in primul rand omul trebuie sa inteleaga ca ele nu sunt decat pretexte vane pe care i le dicteaza insasi patima sa. Atunci cand akedia se manifesta sub aceasta forma, Sfintii Parinti, cu totii recomanda ca mai intai omul sa se impotriveasca pornirii de a-si parasi locul, oricat de binecuvantata i s-ar parea pricina pentru care vrea sa iasa.

"Sa nu-ti lasi chilia la ceasul incercarilor - scrie Evagrie -, plasmuindu-ti pricini bine intemeiate. Ci stai inauntru, rabda si intampina-i vitejeste pe toti cei care dau navala peste tine, si mai cu seama pe demonul akediei (...).

"Cand se ridica asupra ta duhul akediei, nu-ti parasi chilia si nu te feri de lupta cu el", scrie el in alta parte. 

Tot asa spune si Sfantul Ioan Casian, ca omul trebuie sa lupte in asa fel incat sa nu se lase "alungat dintre zidurile manastirii si sa dispara ca un dezertor sub cine stie ce pretext, chiar de evlavie". 

Atunci cand akedia se manifesta sub forma dorintei de a dormi, se cuvine de asemenea sa i ne impotrivim, straduindu-ne sa iesim din toropeala si sa nu ne lasam doborati de somn. In toate situatiile dupa cum arata Sfantul Ioan Casian, "

experienta a dovedit ca de asaltul nelinistii nu trebuie sa scapi ferindu-te, ci trebuie s-o birui infruntand-o".

A nu i te impotrivi este, oricum, o solutie gresita, care nu face decat sa sporeasca boala. 

 "Asaltat de vrasmas cu asemenea viclesuguri, cat timp este sleit de duhul nelinistii (...) isi afla scaparea sau in somn, sau este dat afara din chilie, ca sa-si caute in vizitarea unui frate o alinare a suferintei. Dar leacul folosit deocamdata il va imbolnavi si mai rau curand dupa acea, caci vrajmasul il va ataca si mai des si mai inversunat pe cel pe care-l stie ca, pornita lupta corp la corp, va intoarce spatele si-l vede bine ca-si spera scaparea in fuga, nu in lupta pana la victorie",

arata Sfantul Ioan Casian, care spune in alta parte despre cei pe care-i ataca akedia:

"daca-si ingaduie libertateade a iesi mai des din chilie, slabindu-si regulile schimniceiei, vor ridica impotriva lor o furtuna de nelinisti mai rele decat cele pe care voiau sa le lecuiasca. Asa este cu bolnavii de friguri, care cred ca-si potolesc febra launtrica band apa rece, desi se stie ca in felul acesta acel foc ma imult s-aprinde in loc sa se stinga si, dupa o usoara mangaiere, urmeaza atacul si mai puternic al bolii".

Pentru ca pricina acestei boli se afla inlauntrul omului, iar nu in starea de singuratate. Atunci cand se cauta leacul pentru tamaduirea ei trebuie sa se aplece omul asupra sa, si sa nu-l caute in afara, in intalnirile cu ceilalti. Cel mai adesea, credinta ca poate primi ajutor de la ceilalti pentru usurinta lui, este cu totul desarta. Sfantul Isaac Sirul scrie cu privire la aceasta:

"Insanatosirea si leacul (akediei) izvorasc din liniste (isihia). Aceasta este mangaierea celui ispitit de ea. Dar din intalniri nu primeste niciodata lumina mangaierii si convorbirile cu oamenii nu-l tamaduiesc, ci-l odihnesc pentru o vreme, dar dupa acea se ridica impotriva lui cu si mai multa tarie. (...) Fericit este cel ce rabda acestea, ramanand in salasul sau".

Fireste, Parintii admit ca in anumite cazuri "este neaparat nevoie de un om luminat, cercat in acestea, ca sa se primeasca de la el luminare si intarire". Dar aceasta ramane o situatie de exceptie. Sfantul Nil Sorski spune si el ca uneori este nevoie de 

"omul mai cu pazire intru vietuire si mai folositor in vorbire, precum zice marele Vasile. Ca zice: de multe ori trandavirea fiind in suflet, ducerea catre unii la vreme potrivita si fara de vinovatie, grairea intr-o masura oarecare poate s-o strice poate sa o stice pe aceasta patima a trandavirii. Si nevoitorul intarindu-se putintel, mai cu dragoste se apropie de lupta. Iar a rabda intru liniste (isihia) mai de folos este, zic Parintii, cunoscand aceasta din cercare".

Cel mai mare folos ii vine omului din lupta de unul singur cu patima si din impotrivirea cu barbatie, pentru ca numai asa sufletul este incercat si intarit. De aceea Evagrie scrie:

 "Cand se ridica asupra ta duhul akediei, nu-ti parasi chilia si nu te feri de lupta cu el, la vremea potrivita, care-ti este de mare folos, caci, dupa cum se curata argintul si se albeste, tot asa sufletul tau se va lumina si se va face stralucitor",

 si inca:

"Sa nu-ti lasi chilia la ceasul incercarilor (...), ci intampina-i vitejeste pe toti cei care dau navala peste tine, si mai cu sema pe demonul akediei. Acesta, fiind cel mai apasator dintre toti, face sufletul foarte incercat". 

Iar Sfantul Isaac Sirul spune:

"Ferict este cel ce rabda acestea, ramanand in salasul sau. Caci va ajunge dupa aceasta in locas si in putere mare, cum zic Parintii".

Se cuvine sa stim ca impotrivirea fata de patima nu-si da indata rodul ei. La biruinta se ajunge in urma unei lupte indelungi si neincetate. Fireste ca tamaduirea ei cere inainte de toate multa rabdare si staruinta, virtutea rabdarii vadindu-se astfel unul dintre leacurile cele mai potrivite pentru ea.

"Akedia este indepartata prin rabdare," scrie Evagrie. 

Iar Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca acest leac ne-a fost dat de Insusi Hristos:

"Moleseala (akedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice, asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: "Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" (Lc. 21, 19)".

 
Un alt leac esential care trebuie adaugat rabdarii este nadejdea.

"Calugarul cu nadejde tare junghie lenea, omorand cu sabia acesteia pe aceea", spune Sfantul Ioan Scararul. 

Iar Evagrie sfatuieste asa:

"Cand dam peste demonul akediei (...), semanand in noi bunele nadejdi, sa rostim descantecul acesta al sfantului David: "Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste in Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; mantuirea fetei mele este Dumnezeul meu" (Ps. 41,16)".  

Nadejdea pe care se cuvine sa si-o sadeasca omul in suflet nu este numai aceea ca, mai devreme sau mai tarziu, va fi izbavit de patima si va ajunge la odihna, ci si nadejdea sigura a bunatatilor viitoare, care, asa cum arata Sfantul Ioan Scararul, este judecatoarea acestei patimi "si o omoara cu desavarsire".

Un al treilea leac este pocainta, intristarea dupa Dumnezeu si strapungerea inimii.

"Daca-si va aduce aminte omul de pacatele sale, Dumnezeu ii va fi ajutor in toate si va lua de la el trandavia", invata un Batran. 

"Sa fie legat acest tiran cu aducerea-aminte a pacatelor", indeamna Sfantul Ioan Scararul; 

si inca:

"Cel ce se plange pe sine nu cunoaste trandavia sufletului". 

Lacrimile de pocainta si plansul cel duhovnicesc sunt cu adevarat un leac foarte puternic.

"Akedia este indepartata prin lacrimi", arata Evagrie, 

si tot el spune:

"Plansul amarnic este leac puternic impotriva vederilor de noapte zamislite de akedie. Acest leac il da patimilor sale proorocul David, spunand: "Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda" (Ps. 6,6)".

Un alt remediu impotriva trandaviei sufletesti este "aducerea-aminte de moarte", lucrarea ascetica de temelie, care sta in a-si aduce aminte omul neincetat ca este muritor si ca in orice clipa poate veni moartea. Amintirea mortii se cuvine a fi insotita de cugetarea ca fiecare zi trebuie traita ca si cum ar fi cea din urma, sfat pe care Parintii il dau adeseori nu pentru a-l pregati pentru om pentru moarte, ci pentru a-l ajuta sa traiasca asa cum se cuvine. Gandul mortii face ca omul sa nu risipeasca timpul, atat de pretios pentru mantuirea sa, ci "sa rascumpere vremea", dupa cum spune Apostolul (Efes. 5, 16), si sa traiasca in chip duhovnicesc fiecare clipa a vietii sale, sa se fereasca de pacat, sa implineasca poruncile si sa se predea cu totul lui Dumnezeu. Amintirea mortii este indeosebi folositoare in vindecarea akediei, in care este lipsita de grija pentru mantuire, toropeala duhovniceasca, trandavie in lucrarea virtutii si care-l mana pe om la lucrari si la intalniri cu semenii lipsite de orice folos, care, din punct de vedere duhovnicesc, sunt o adevarata pierdere de timp. Astfel,

"l-au intrebat odata pe un batran: Cum de nu te deznadajduiesti? Si a raspuns: Pentru ca astept sa mor in fiecare zi". 

Iar Sfantul Antonie cel Mare invata:

"Spre a nu ne face nepasatori, e bine sa cugetam la spusele Apostolului: "Mor in fiecare zi" (1 Cor. 15,31). Caci daca am trai si noi ca cei ce mor in fiecare zi, n-am pacatui. Iar ceea ce se spune prin aceasta trebuie s-o intelegem asa: sculandu-ne, in fiecare zi sa socotim ca nu vom ramane in viata pana seara, si cand ne culcam sa socotim ca nu ne vom mai scula". 

Evagrie, in Antiretic, sfatuieste ca, impotriva gandurilor aduse de akedie, sa rostim aceste versete din Scriptura:

 "Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Ca vant a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste inca locul sau" (Ps. 102, 15-16) si:

"Zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra" (Iov 8, 9). 

"Nu sunt, oare, zilele mele destul de putine?" (Iov. 10,20).

 Si aminteste de sfatul parintelui sau duhovnicesc:

"Sfantul si preaincercatul nostru invatator spunea asa: Calugarul trebuie sa se tina tot timpul gata, ca si cum ar muri a doua zi. (...) astfel, spunea el, smulge gandurile akediei si se face mai ravnitor (...)." 

Lucrul acesta este de folos pentru ca, asa cum arata Evagrie in alta parte, demonul akediei "ii infatiseaza calugarului cat de lunga este viata" si cat de grele si nesfarsite sunt "chinurile ascezei", insuflandu-i dezgust fata de osteneala duhovniceasca si gandul ca nu poate implini multimea nevointei care-i sta inainte. 

Frica de Dumnezeu este si ea un remediu puternic impotriva acestei patimi:

"Nimic nu poate alunga asa de mult trandavia ca frica (de Domnul)", spune Sfantul Ioan Scararul.

Printre leacurile prescrise de Parinti este si lucrul de mana. Intr-adevar, munca il fereste pe om de plictisul, toropeala si nestatornicia la care-l impinge aceasta patima si care sunt starile ei alcatuitoare. Munca il ajuta sa dobandeasca anumite calitati: staruinta si statornicia in lucrare, atentia si efortul sustinut, atat de necesare pentru viata sa duhovniceasca si pe care akedia incearca sa le spulbere. Prin ea omul se impotriveste direct trandaviei, o forma a akediei si izvor de nenumarate rele pentru suflet. Sfantul Casian vorbeste indelung despre lucrul mainilor ca remediu impotriva akediei pe care el o arata indeosebi sub aceasta forma, a trandaviei, referindu-se indeosebi la invatatura Sfantului Pavel:

"Fericitul Apostol, fie ca vazuse aceasta boala nascuta din duhul nelinistii furisandu-se chiar atunci, fie, prevazand prin descoperirea Duhului Sfant, ca se va ivi mai tarziu, se grabeste ca un adevarat doctor al sufletului s-o previna prin medicamentele mantuitoare ale poruncilor sale. De aceea, scriindu-le tesalonicenilor, ca cel mai priceput si desavarsit medic, mai intai sustine slabiciunea suferinzilor prin tratamentul blajin si usor al cuvantului. Pornind de la dragoste, pentru care ii lauda, le potoleste durerile ranii ucigatoare printr-un medicament mai usor, pentru ca, odata trecuta furia bolii, sa poata suferi si doctorii mai tari". 

Dupa ce arata acest fel plin de bunatate si intelepciune cu care Sfantul Apostol isi incepe cuvantul vindecator de suflet, Sfantul Parinte lumineaza sfaturile date de Apostol, care sunt in fapt leacurile acestei patimi:

1) "Si sa ravniti, ca sa traiti in liniste" (cf.  Tes. 4, 11), adica comenteaza Sfantul Parinte, "ramaneti in chiliile voastre si nu va lasati tulburati de felurite zvonuri care se nasc din dorintele si taifasurile celor ce lenevesc";
2)"sa faceti fiecare cele ale sale"(cf. 1 Tes. 4,11), adica "sa nu doriti sa cercetati, din curiozitate, faptele lumii si sa nu iscoditi felul de viata al altora, in loc sa va dati osteneala spre indreptarea voastra si spre cultivarea virtutilor";
3)"si sa lucrati cu mainile voastre, precum v-am dat porunca" (cf. 1 Tes. 4,11).

Apoi Sfantul Ioan Casian aminteste si talcuieste cuvantul Sfantului Apostol, prin care acesta se da drept pilda de buna purtare:

"Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, ca noi n-am umblat fara randuiala (...), ci cu munca si cu truda, am lucrat noaptea si ziua, ca sa nu impovaram pe nimeni dintre voi" (2 Tes. 7-8). 

Iar dupa ce citeaza urmarea acestui verset, in care Apostolul ii pomeneste pe cei ce "umbla fara randuiala, nelucrand nimic, ci iscodind" (2 Tes. 3,11), sfantul Parinte arata ca Apostolul

"se grabeste sa aduca cuvenita curatie (...). Se intoarce din nou la inima de parinte iubitor, sau de medic compatimitor, si aduce printr-un sfat sanatos lecuire fiilor sai celor suferinzi, zicand: "Unora ca acestia le poruncim si-i rugam, in Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa munceasca in liniste si sa-si manance painea lor!" (2 Tes. 3, 12); Prin  mantuitoarea povata a muncii a tratat, ca cel mai priceput medic, cauzele atator plagi care decurg din trandavie, stiind ca si celelalte boli, care se inmultesc din aceeasi tulpina, pot fi indata stinse, o data ce a fost suprimata cauza maladiei principale". 

Totodata, Sfantul parinte arata ca, in afara valorii tamaduitoare, sfaturile Apostolului au si un rost prevenitor: 

"Totusi, ca medic patrunzator si prevazator, doreste nu numai sa vindece ranile celor suferinzi, dar si celor sanatosi le da la fel povete potrivite pentru a-si pastra o nestirbita sanatate".

Incheindu-si invatatura in aceasta privinta, Sfantul Ioan Casian il da drept pilda pe Avva Pavel care, cu toate ca avea hrana asigurata de o mica gradina, iar orasul era prea departe ca sa merite sa-si vanda roadele muncii,

"isi impunea totusi o munca zilnica neintrerupta, ca si cum din asta ar fi trebuit sa-si asigure traiul. Iar dupa ce-si umplea pestera cu munca intregului an, dadea foc, sa arda tot ce stransese cu grija neostoita"; si conchide: "In felul acesta, dovedea el ca monahul nu poate sta locului fara sa-si puna in lucrare mainile, nici sa se inalte vreodata pe culmea desavarsirii, si chiar daca nicio nevoie de hrana nu l-ar sili sa faca aceasta, el totusi s-o indeplineasca numai pentru curatia inimii, pentru statornicirea gandurilor, pentru a ramane intruna in chilie si pentru a dobandi o izbanda deplina asupra nelinistii". 

In sfarsit, rugaciunea este marele leac al akediei, pentru ca numai cu ajutorul harului dumnezeiesc poate fi omul izbavit cu totul de aceasta patima, iar harul se dobandeste daca este cerut in rugaciune. Fara rugaciune, toate celelalte leacuri raman lipsite  de folos deplin si numai din ea isi trag ele virtutile tamaduitoare. De aceea, razboirea cu aceasta patima, impotrivirea fata de ea, rabdarea de care trebuie sa dea omul dovada, taria nadejdii, intristarea cea cuvenita, plansul, amintirea mortii, lucrul mainilor, toate trebuie insotite de rugaciune, care le intemeiaza pe credinta in Dumnezeu si care face ca ele sa nu ramana simple mijloace omenesti de lupta cu patima.

Dar akedia prin insasi natura ei, il impiedica pe om sa alerge la rugaciune si-l face sa renunte la ea. De aceea, el trebuie sa se impotriveasca acestei ispite si sa continue sa se roage, daca n-a incetat sa o faca, sau sa se reintoarce la ea, daca intre timp a parasit-o. Si pentru ca akedia ingreuneaza si trupul o data cu sufletul, Parintii sfatuiesc ca rugaciunea sa fie insotita de matanii, care-l scot din toropeala si ingreunare aduse de aceasta patima. Astfel, Sfantul Simeon Noul Teolog indeamna:

 "Cunoscand deci pricina si izvorul de unde ti-au venit acestea, intra cu sarguinta in locul obisnuit al rugaciunii tale si cazand la iubitorul de oameni Dumnezeu, roaga-te din inima cu suspine, intru durere si lacrimi, cerand izbavirea de povara trandaviei si a gandurilor rele; si ti se va da degraba tie, celui ce bati si staruiesti cu osteneala, izbavirea de acestea".

Indeosebi cantarea de psalmi este foarte folositoare in tamaduirea  akediei, ca si rugaciunea inimii, cu trezvie si luare-aminte, dupa cum arata Sfantul Diadoh al Foticeei:

"De aceasta patima molesitoare si aducatoare de toropeala vom scapa de ne vom tine cu tarie cugetul nostru intre hotare foarte inguste, cautand numai la pomenirea lui Dumnezeu. Caci numai intorcandu-se astfel mintea la caldura ei va putea sa se izbaveasca fara durere de aceasta imprastiere nesocotita". 

Dupa biruirea akediei, omul cunoaste un moment de ragaz in razboiul duhovnicesc. Pentru ca, intr-un anume fel, in ea sunt cuprinse toate patimile, odata nimicita, nici o alta patima nu se iveste indata dupa stingerea ei.

"Acest demon nu este urmat indeaproape de nici un altul; o stare de liniste... cuprinde sufletul dupa incheierea bataliei", spune Evagrie.

Iar pe langa odihna si pace, un alt rod al biruirii ei este "bucuria de nespus" de care se umple sufletul omului.
 
Sursa:  "Terapeutica bolilor spirituale" de Jean-Claude Larchet
via corortodox.blogspot.ro

Articole Asemănătoare
3416

Care sunt „părinţii” deprimării?

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trandaviei nu mi-l da mie.” Ce este duhul trândăviei (akediei)? Este ceea ce se numeşte deprimare. Oamenii care nu înţeleg deloc creştinismul, care nu înţeleg deloc viaţa noastră duhovnicească, cred că religia creştină este pătrunsă pe de-a-ntregul de duhul trandaviei. Privind la monahi, care umblă în haine negre, cu […]

Articole postate de același autor
536

Seminar în protopopiatul Ștefan-Vodă | Rolul și importanța Postului Mare și a Tainei Mărturisirii

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al  Chișinăului și al Întregii Moldove, în dimineața zilei de astăzi, luni, 18 februarie 2019, în Biserica Sf. Cuv. Parascheva din s. Olănești s-a desfășurat seminarul: Rolul și importanța Postului Mare și a Tainei Mărturisirii în lucrarea de mântuire a creștinului ortodox. Organizat de preotul Constantin Portărescu, protopopul circumscripției, seminarul a reunit […]