Zîmbetul unui copil este ca o rugăciune pentru Dumnezeu

3334

Cu fiecare an, populația Republicii Moldova este în continuă scădere. Mulți aleg drumul străinătății din cauza situației nefavorabile din țară, a lipsei locurilor de muncă, a sărăciei și lipsei de oportunități. Chiar și acei care rămîn, nu sînt tocmai cei mai entuziasmați să facă față unor provocări dea dreptul umilitoare. Aceasta stare de lucruri nu inspiră nici tinerele cupluri sau familii să dea naștere mai multor copii, ci se limiteaza la unul sau doi, în cel mai bun caz.

Nu o singură dată avem ocazia să auzim diferite păreri despre cît e de greu să dai naștere și să crești un copil, darămite mai mulți. Devine trist la auzul unor asemenea cuvinte, fiindcă înțelegem că de vină nu sint  timpurile în care trăim și care mereu au fost așa, ci vina se ascunde în noi oamenii, îndepărtați de Dumnezeu, si pe care trufia și dragostea pentru cele trecătoare ne-au preschimbat în niște sclavi ai materialismului care ne-a coborît pînă la cele mai inferioare trepte ale valorilor spirituale.

Ca să ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să învățăm să iubim copiii care reprezintă darul cel mai de preț pe care ni l-a lăsat Dumnezeu și pe care nu în zadar îi iubește cel mai mult, precum a și zis :,,Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor, (Matei 19,14).

Iar ca recomandare pentru noi, cei care dorim să devenim mostenitori ai raiului ne-a spus:  " De nu vă veți întoarce și de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor" (Matei 18, 3).

De ce Hristos ne dă ca exemplu anume copiii? Pentru că ei sînt cei care aduc odată cu venirea lor printre noi, sîmburele de inocență, puritate, gingășie și blîndețe îngerească. Copilul este simbolul unei vieți neîntinate, lipsite de griji și nevinovăție, plină de simplitate și frumusețe divină. Odată ce vom înceta să ne concentrăm  viața la cele materialnice vom savura mai pe deplin viața, ne vom bucura de fiecare moment asemeni copiilor care nu caută o zi specială pentru a zîmbi sau a fi fericiți, urmînd exemplul lor vom deveni  mai liberi de cele lumești care ne încătușează si ne lipsesc de adevărata frumusețe și fericire.

Să prețuim copiii, să le cultivăm dragostea și credința în Hristos, precum îndeamnă Sfantul Clement Alexandrinul, zicînd: ,,Pentru copii, lecția esențială este aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeul Cel veșnic, pe Dătatorul vieții veșnice." Astfel învățînd această lecție, ei pot deveni darul cel mai de preț al vieții noastre, ce vor îndulci clipele cele mai amari, ne vor fi alături în suferințe și la bătrînețe.

Zîmbetul unui copil este ca o rugăciune pentru Dumnezeu, cum  spunea un scriitor. În preajma zilei copiilor, să conștientizam importanta lor în viața noastră, și cu fiecare copil pe care ni-l dă Dumnezeu, să ne bucuram și să-I mulțumim căci odată cu ei,  ea s-a umplut cu și mai mult har și binecuvîntare divină.

Olga Armaş

       

Articole Asemănătoare
2687

O zi plină de bucurii pentru copiii de la orfelinatul “Preafericitul Iosif”

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, copiii orfelinatului “Preafericitul Iosif” din or. Chişinău, au avut parte de o zi plină de emoţii şi bucurii organizate de însuși Preasfinția Sa, care este și director al acestui orfelinat. În ziua internațională a copiilor, surprizele s-au ţinut lanţ, căci toţi au avut parte de acele […]

Articole postate de același autor
7173

Să stai în biserică precum stă lumânarea

Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu: – Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru“, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi să te rogi pentru că aici este prezent Însuşi Dumnezeu cu Maica Domnului şi cu toate puterile cereşti, iar dacă poţi, […]