Atunci când inima ta este curată, iubeşti pe toată lumea ca pe tine însuţi. Te doare şi te rogi pentru ea.
Nu ajunge numai să credem în Dumnezeu, ci trebuie să-L şi iubim.
Dacă vei ajunge la sensibilitatea duhovnicească şi vei păcătui cu ceva, conştiinţa ta nu va avea odihnă nicidecum. Vei lua aminte chiar şi la cel mai mic lucru. Dacă nu vei face aşa, te vei întina. Chiar şi pentru cel mai mic păcat trebuie să facem rugăciune până Dumnezeu îl va şterge.
De ce să arunc greutatea asupra lui Dumnezeu prin întrebarea „De ce?”? A face cineva aceasta şi a se mâhni este de la cel viclean. Diavolul vrea să te obişnuiască cu aceasta ca să te nimicească. El îşi dă toată silinţa ca să nu piardă drepturile pe care le are în noi. Dacă cad în deznădejde, mă distrug. Strig, aşadar, „Am păcătuit!”, fac fapte bune şi astfel vine Lumina.
Ca aurul în topitoare – viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, p. 61
