Acord de colaborare între Direcția Generală Asistență Medicală și Socială și Biserica USM

1148

La 17 decembrie 2021, Direcția Generală Asistență Medicală și Socială a încheiat acordul de parteneriat cu Biserica Universității de Stat din Moldova cu Hramul “Întâmpinarea Domnului”.

Parteneriatul are ca scop fortificarea sănătății populației, îmbunătățirea calității vieții persoanelor/familiilor din municipiul Chișinău prin asigurarea asistenței sociale.

Obiectivele prezentului acord sunt de:

- Acordare a ajutoarelor materiale persoanelor aflate în dificultate;
- Oferirea produselor alimentare cetățenilor din păturile social-vulnerabile;
- Consilierea moral-spirituală a persoanelor aflate în situație de risc;
- Organizarea unor activități comune la marile sărbători creștine;
- Organizarea pelerinajelor pentru persoanele/familiile din municipiul Chișinău aflate în dificultate;
- Identificarea unui grup țintă de beneficiari țintuiți la pat și susținerea periodică a acestora.

Acordul a fost semnat între directorul direcției dl Boris Gîlca și preotul Octavian Moșin.

În cadrul discuțiilor s-a convenit asupra elaborării unui plan de acțiuni, începând cu luna ianuarie 2022.

Printre primii pași, urmează identificarea unui spațiu pentru o garderobă socială și repartizarea unor pachete sociale pentru 150 de beneficiari către Nașterea Domnului.


Articole postate de același autor
3259

Înaintea lui Dumnezeu e mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru

Mândria se naşte din nebunie şi orbire sufletească; din chibzuinţă şi cunoştinţă se naşte smerenia. Dacă te-ai cunoaşte cu adevărat, atunci nu ai fi mândru: de te-ai cunoaşte întru adevăr, atunci nu te-ai înălţa prin mândrie. Dar, aşa cum încă nu te cunoşti bine pe tine şi nu pricepi după cum se cuvine, tot aşa […]