Actualitate

Noua Troiță a fost instalată în Scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău

1338

Crucea din lemn este simbol al credinței ortodoxe, ridicată spre a fi popas de închinăciune şi de rugăciune pentru trecători.

Troița este amplasată în același loc, unde în 1991, în cinstea poetului Mihai Eminescu, a fost adusă şi instalată prima troiţă tocmai din Maramureş.

Sunt aduse mulțumiri inițiatorului ideii, Teodor Ardelean, preşedintele Asociației Culturale ,,Familia Română” şi directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, din Baia Mare, care a fost receptiv la apelul Primăriei Municipiului Chișinău, vechea Troiţă fiind degradată.

Meșterul noii troiţe este părintele Teodor Bârsan din Maramureş.

Proiectul este realizat cu suportul financiar al CNTEE Transelectrica S.A. din București.

Sursa: Primăria Municipiului Chișinău


Articole postate de același autor
4303

Sfânta Cruce, semn şi stare a jertfei şi a biruinţei

Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine își va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela […]