Ultimele Noutăți:
Actualitate
Citate Ortodoxe
Din arhiva Altarulcredinței.md

Nimeni nu e vas netrebnic

6416
  O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte, Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte, Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă, De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă. Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare, Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare, Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită, Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită. Dintre cele două vase, unul nu era perfect, Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect. Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă, Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă. Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat Şi era întotdeauna trist şi decepţionat, Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate, De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate. Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect, Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect. Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat, Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat. Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate, Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate. Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat, Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat: Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz, Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz, Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale, Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale. Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic, Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic. M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele, Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele. Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat: Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat! Nu observi că este plină de flori vii şi colorate? Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte. Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat, O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat; Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele… Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele! Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă. Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă, Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă. De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa, Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea. Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită! Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită. Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare? Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare. sursa popasduhovnicesc.ro
Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
208

Hainele cele noi ale gloatei

Indiferent dacă ajungi la Berlin, la Amsterdam sau la București, peste tot ai parte de aceleași haine și aceleași figuri blazate. Ceea ce e doar în aparență straniu pentru o lume care se pretinde multiculturală, independentă și deschisă la nou. Moda trece, în general, drept un subiect frivol, dar, ca orice aparență și frivolitate, oferă […]

Video
Catehism