Trăim în lume, suntem, cei mai mulți dintre noi, mireni. Ne confruntăm în fiecare zi cu probleme banale - facem piața, căutăm cadouri pentru cei dragi, mergem în microbuzul cu muzică (nu de cea mai bună calitate) dată tare, observăm pe stradă persoane îmbrăcate provocator (în special pentru bărbații creștini, cred că aceasta este o luptă grea), auzim înjurături, etc.
Ca și creștini, știm că trebuie să ne păstrăm mintea și gândurile curate, să ne rugăm cât mai mult posibil, să ne păstrăm pacea, să rămânem în dragoste. Dar ispite sunt multe - cum să le faci față? Cum să nu te tulburi atunci când pe lângă tine trece o domnișorică frumoasă foc? Sau cum să nu ți se ducă inima la toate ceainicuțele, ceșcuțele, olițele atât de colorate și frumoase, sau la hainele care mai de care mai aratoase din magazine? Cum să nu mănânci lacom și mult, când mâncarea e atât de gustoasă?
De asemenea, conștientizăm oare că toate acestea sunt, de fapt, exemple de închinare la idoli sau de jertfe idolilor? Căci în loc să ne dăruim gândurile și inima Bunului Dumnezeu, noi ne lăsăm sufletul să se închine la un simplu trup, doar atât că îngrijit și spoit exagerat, sau la o farfurie, sau la o oală cu mâncare, sau la o bucată de pânză. Dacă noi i-am dărui copilului nostru o jucărie frumoasă și folositoare, și el, în loc să ne mulțumească și să se uite la noi cu recunoștință, s-ar apuca să se închine acelei jucării, cum ne-am simți oare?
Și totuși, cum să treci, de exemplu, printr-un cartier rău-famat, sau să faci cumpărături, sau să mănânci ceva gustos fără să te tulburi, fără să transformi fapta bună în lucru pătimaș, trupesc, care, fără îndoială, că murdărește și sufletul, dar și trupul?
Sfinta Lucia, sărbătorită pe 13/26 decembrie, ne dă un răspuns la această întrebare, prin exemplul vieții ei. ”Pashasie (cel ce a chinuit-o pe Sfânta Muceniță, n.n.) a zis: "Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrînare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfînt". ”Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămîie în mîinile mele şi pe acea tămîie o vei arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu, uitîndu-se spre acesta, va rîde pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila.”
Adică să conștientizăm că mintea și trupul sunt două lucruri separate. Trupul e ca un copil, care ne cere mâncare, îmbrăcăminte, are alte nevoi, iar mintea e ca părintele care îi poate da cele de trebuință, dar cu măsură și conștient, rațional. Nu le dăm copiilor noștri să mănânce toată ziua numai bomboane, chiar dacă și-ar dori-o, nu-i așa? Știm că s-ar îmbolnăvi. Exact același lucru se întâmplă în relația minte-trup. Să avem grijă să nu devină copilul – părinte, și invers. Să învățăm să le separăm.
Să fim, deci, atenți la mintea noastră. Să ne străduim ca ea să rămână ațintită spre Hristos, să lăsăm sufletul liber în curtea Dragostei Domnului. La aceasta se și referă Fericitul Augustin, spunându-ne „Iubeşte şi fă ce vrei”. Atâta timp cât facem lucrurile cu dragoste, din Dragostea cea Adevărată, atâta timp cât mintea ne stă la Domnul și le facem pe toate cu El și pentru El (și, deci, pentru aproapele), rugându-L ca, chiar și lucrurile pe care poate nu le-am făcut după voia Sa, să le întoarcă El spre bine. putem face orice fără a ne vătăma.
Oltea Boldureanu (Grosu)
