Am fost întrebat dacă este potrivită ora de religie în instituţiile preuniversitare, căci tot mai sceptică, chiar contra este lumea din jur.
Problema este complexă.
Fiind întrebat părintele Nicolae Jelihovschi, care predă de ani buni religia la Sălcuţa, Căuşeni: „Care este deosebirea între copiii ce studiază religia şi ceilalţ? Este vreo deosebire între ei?”. Părintele a răspuns că nu se deosebesc cu nimic, iar cei care fac religia poate că sunt şi mai răi în anumite aspecte. „Unica ce au elevii noştri, spre deosebire de alţii, e frica de Dumnezeu şi pocăinţa”, a spus părintele.
Astăzi alt preot îmi spunea că prezenţa slujitorului în şcoală îi face pe elevi cumva mai cuminţi.
Adesea copiii care studiază această disciplină opţională revin acasă şi încearcă să-i (re)pună pe calea cea dreaptă pe părinţii care nu au un mod de viaţă tocmai creştinesc.
Acestea sunt doar câteva beneficii.
Credem că religia e necesară nu doar în şcoală, ci în viaţa fiecăruia zi de zi.
Şcoala oferă condiţii favorabile însuşirii oricărei materii în mod sistematic şi folosind cele mai eficiente metode didactice. Aici e locul cel mai fecund studiului, atâta doar să fie şi dascălul potrivit.
Acum se depun eforturi ca profesorii de religie să corespundă vocaţiei şi urmează recalificări, formări în domeniu etc.
Altă problemă e statutul acestei discipline în şcoală. Un obiect opţional niciodată nu a fost luat tare în serios. Apoi majoritatea orelor sunt puse printre ultimele în orar.
Aceste realităţi creează dificultăţi în implementarea şi eficientizarea predării religiei.
Unii profesori de religie încearcă să se regăsească şi la alte discipline, ceea ce îi poziţionează altfel ca pedagogi în faţa învăţăceilor.
Problema nu este atât în conţinutul disciplinei, cât în statutul acesteia şi modul de predare.
Preot Octavian Moşin
