Cultul morţilor are o însemnătate deosebită în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Tradiţie ne dă nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui. Dar are el şi un fundament biblic?
Dovezi din Vechiul Testament
La evreii din perioada vechi-testamentară, credinţa în nemurirea sufletului şi cultul morţilor au jucat un rol de seamă. Cu toate că textele Vechiului Testament nu sunt totdeauna clare în aceasta privinţă, ele oferă, totuşi, suficiente dovezi despre grija pe care poporul ales a avut-o pentru morţii săi, prin pomenirea cu respect a numelor celor, prin rugăciunile şi jertfele aduse pentru ei în diferite împrejurări. Astfel, îl vedem pe regele David şi pe poporul care era cu el, că au plâns şi s-au tânguit, şi au postit până seara după Saul şi după Ionatan, după poporul Domnului şi după casa lui Israel, care căzuse de sabie (II Regi I, 12). Recunoscând folosul rugăciunii pentru cei morţi, Tobit îl îndeamnă pe fiul său: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor drepţi!” (Tobit 4, 17). De existenţa vieţii de dincolo de mormânt, precum şi de necesitatea de a veni în ajutorul celor morţi, era pe deplin convins şi Isus fiul lui Sirah, care dă sfaturi de a se face milostenie nu numai pentru cei vii, ci şi pentru cei răposaţi: „Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta”, (Sir. 7, 35). Aceste două texte arată faptul că milostenia pentru cei morţi era o practică întâlnită în rândul evreilor, fiind plasată în rândul faptelor bune.
Mărturia Noului Testament
În creştinism, rolul acordat sufletului, în învăţătura de credinţă şi în viaţa religioasă, a făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale pietăţii creştine şi să se exprime în forme din ce în ce mai bogate şi mai variate. Prin venirea în lume a Domnului Hristos, El a înfiinţat Biserica Sa, din care fac parte toţi creştinii, atât cei vii, cât şi cei morţi: „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului sîntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 8-9).
Iubirea este temeiul rugăciunii, în general, şi al rugăciunii pentru cei morţi, în special. Grija izvorîtă din iubire, a celor vii pentru starea sufletelor pe care le iubesc, dar care sunt despărţite de ei prin moarte, determină, în mod natural, rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul. Chiar dacă în Noul Testament nu se spune în mod direct să ne rugam pentru cei morţi, întrucât ni se spune că avem datoria de a ne ruga pentru toţi oamenii, înseamnă că avem datoria de a ne ruga şi pentru cei răposaţi. Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Timotei, ne spune: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2, 1).
Sfânta Tradiţie ne întăreşte faptul că obiceiul de a se face rugăciuni pentru cei morţi datează de la Sfinţii Apostoli. Prima Biserica creştină a fost Biserica din Ierusalim, al cărei Episcop a fost Sfântul Apostol Iacob. În Liturghia sa, Sfântul Iacob se ruga atât pentru cei vii, cît şi pentru cei morţi, cu aceste cuvinte: „Doamne, Dumnezeul duhurilor şi al trupurilor, adu-ţi aminte de toţi drepţii de care ne-am adus aminte şi de (cei) care nu ne-am adus aminte, de la Abel până în ziua cea de astăzi”.
Biserica Ortodoxă a rînduit în slujbele sale, unele date de pomenire a celor adormiţi de obşte, care au adormit întru nădejdea învierii cele veşnice.
Sîmbată, 7 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rînduit să se facă pomenirea celot adormiţi. Pomenirea din această zi, este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de toamnă.
Sîmbăta e ziua în care Mîntuitorul a stat în mormînt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorît la iad, ca să elibereze pe toţi drepţii adormiţi.
Biserica a rînduit ziua sîmbetei pentru cei adormiţi pentru că aceasta premerge duminicii - ziua Învierii.
În acestă zi de Moşi se săvărşeşte Sfînta Liturghie, unde preotul, la proscomidie, scoate merinde pentru toţi cei adormiţi, fiecare după numele lor.
Odihneşte, Doamne, sufletele adormiţilor robilor Tăi: părinţi ale tuturor rudeniilor, prieteni şi dreptmăritorilor creştini şi le iartă lor toate greşalile cele de voie şi fără de voie, dăruieşte lor Împărăţia Cerească şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor veşnice. Amin!
Sursa: teologie.net
