La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.
Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân și binecuvânta pe aceștia și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.
Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor.
Soția foarte evlavioasă merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copii iar soțul stătea un pic retras fiind necredincios și chiar impotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.
Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei pe calea credinței.
La un moment dat soțul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti și ai pune într-o lumină proastă întreaga credință. Și zise monahului:
-”Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu poată ridica?”
Bătrânul zâmbi cu fața-i senină și răspunse necredinciosului bărbat:
-„Dumnezeu Cel Adevărat, este un Dumnezeu al iubirii, nu crează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Privește universul și minunează-te de el! Toate se mișcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înțelegerea și tot binele din lumea aceasta.
Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber și-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru și iubitor și am putea spune că e atât de gentil, nu intră în sufletul omului cu bocancul.”
-„Vezi zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteți niște înșelători și vrăjiți lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ți-am pus o întrebare și tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.”
-„Frăția ta nu m-a lăsat să termin! Eu încercam să-ți explic câteva lucruri despre Dumnezeu înainte să-ți dau răspunsul. De aceea ți-am spus că Dumnezeu nu face lucruri nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispitești!”
-„Gata m-am lămurit, bătrânule, nu ești capabil să-mi răspunzi și te-ai făcut de râs și față de copii aceștia care așteptau și ei un răspuns concret de la mata. Adunați în jurul vostru toți proștii și toți naivii ca să-i păcăliți voi! Dacă vine unu mai deștept, așa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!”
Monahul cu fața senină și zâmbitoare spuse:
-„Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!”
-„Ha, ha, ha! Auzi un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu poate ridica! Și ce ar putea face el așa de greu să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd și eu cât e de slab!”
Atunci bătrânul monah zambind răspunse necredinciosului:
-„Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ți-a dat inteligență, rațiune, suflet viu, sănătate și tot ceea ce-ți trebuie să poți răzbi în viață și să-L recunoști ca Creator al tău. Vrea să te ridice din prostia in care zaci, și nu poate că tu nu vrei. El îți respectă libertatea și nu te ridică cu forța. Iar tu ești atât de prost și greu că nu te poate ridica.”
Atunci copii au început să râdă, șocați fiind de înțelepciunea monahului și de felul în care l-a rușinat pe tatăl lor necredincios.
Rușinat omul necredincios zise bătrânului:
-„Vreau părinte să stăm de vorbă! Aveți timp și pentru mine?!?!?
