Moartea, mai scumpă pentru locuitorii Capitalei. Tarife mai mari pentru rezervarea locurilor de veci

3127

Moartea devine mai scumpă pentru locuitorii Capitalei. Taxele de rezervare a locurilor de veci în cimitirele din Chișinău au crescut substanțial, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Noile tarife au fost aprobate de Consiliul Municipal, la solicitarea Combinatului Servicii Funerare.

Autorităţile își justifică decizia prin faptul că pensionarii, persoanele cu dizabilităţi și veteranii şi vor fi scutiţi de taxele de întreţinere a mormintelor.

Din data de 2 septembrie, un loc de veci în Cimitirul de pe strada Armenească din Capitală costă 5.500 de lei, cu două mii de lei mai mult.La Sfântul Lazăr taxa a crescut cu aproape 1.000 de lei şi a ajuns la 4.000 mii, iar în celelalte cimitire preţul s-a dublat.

Taxele pentru înmormântare şi întreţinerea mormântului au rămas neschimbate.

"În situaţia când sunt scutiţi şi ei de această taxă, atunci întreprinderea poate să meargă spre faliment. De aceea, ca să scutim şi pensionarii, absolut toţi, atunci a trebuit să echilibrăm cumva situaţia financiară a întreprinderii şi am fost nevoiţi să punem o taxă mai măricică."

Locuitorii Capitalei s-au arătat nemulțumiți de aceste majorări, pe care le consideră nemotivate.

Pe de altă parte, pensionarii sunt bucuroși că nu vor mai trebui să plătească taxa anuală pentru întreţinere.

Pe lângă taxele de rezervare a locurilor de veci, au mai fost majorate şi tarifele de acces a maşinilor pe teritoriul cimitirelor.

Astfel, şoferii autoturismelor vor plăti câte zece lei la intrare. Cei cu maşini cu o greutate de până la 3,5 tone vor achita câte 50 de lei, în timp ce pentru accesul vehiculelor cu tonaj mai mare, taxa ajunge la o sută de lei.

sursa publika.md


Articole Asemănătoare
1653

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii…

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii… Aţi solicitat tratament. Iată tratamentul. Alergaţi la Maica Domnului şi ea totdeauna vă va ţine în stare de bucurie… Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească. Viaţa în Dumnezeu, desprinzându-se din valurile lumii, umbreşte cu pace inima, […]

Articole postate de același autor
610

Seară duhovnicească în Sectorul I al Vicariatului de Orhei

În seara zilei de marți din Săptămâna a V-a a Postului Mare, 20 martie 2018, cu binecuvântarea PS Siluan de Orhei, în Parohia cu hramul „Înălțarea Domnului” din or. Orhei, s-a desfăşurat seara duhovnicească în cadrul căreia au avut loc prezentări și discuții pe tema „Invazia sectelor”. Această întâlnire a clerului și credincioșilor se înscrie […]