Postul în familie aduce cele mai mari realizări

17222

Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât si zilele de Miercuri si de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simturi ale noastre.

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul.

Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale.

Oamenii care nu postesc nici măcar Miercurea şi Vinerea, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viaţă când îi cerem ajutorul, dar numai dacă reuşim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omeneşti.

Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de patimi şi boli, curăţă păca­tele şi ne dă mântuire.

A ţine Miercurea şi Vinerea post în casă este o regulă minimă creştină. Dacă nu o ţinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovniceşti sau la o simţire creştină matură.

Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Editura Albedo, 2005, p. 72


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2146

La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmaşii

Marele Antonie zicea: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci îl iubesc”. El vorbea aşa pentru că în sufletul lui era un mare har al Duhului Sfânt, Care dă mărturie de această iubire, şi atunci sufletul nu mai poate vorbi altfel. Dar pe cel care n-are asemenea mare har, Sfinţii Părinţi îl învaţă […]

Articole postate de același autor