Iată-ne ajunși la ultima treaptă a acestei nevoințe și urcuș spre Înviere.
De aseară, de la Prohodirea Domnului, stăm în liniște, meditând și așteptând clipa Învierii.
Deși este pus în mormânt, Hristos a pogorât la iad, spre a sfărâma lacătele de la porțile ce îi țineau de veacuri în întuneric pe atâția vrednici de lumină.
Suntem chemați să fim fiii Luminii. Și Sf. Talasie Libianul menționează acest lucru: „Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit tuturor lumina, dar cei ce nu ascultă de El se întunecă pe ei înșiși.”
Prin urmare, urmarea Domnul e o condiție absolut obligatorie, iar aceasta presupune trudă întru îndreptarea drumului vieții. Pentru că „Dumnezeu te iubeşte pentru ceea ce este în tine lumină, pentru ce ai tu bun, nu pentru păcatele, petele, întunecimile tale,” după cum bine observă părintele Constantin Sârbu. Și tot el continuă: „Focul candelei sau al lumânării este un simbol material al flăcării spirituale din inima omului care generează iubirea.”
În nădejdea Învierii, a întâlnirii cu Hristos Cel Înviat, să avem grijă nu doar de focul lumânării pe care o vom pune în coș, ci, mai ales, de flacăra sufletelor noastre. Să veghem ca Cel Înviat din morți s-o găsească arzândă de iubire de Dumnezeu și de toată creația Sa.
Să reînviem întru Hristos!
Preot Octavian Moșin
