Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povestește cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din Mănăstirea Sihăstria și cum i-a vestit sfârșitul cu un an înainte.
În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obște. Acolo a fost lovit la un picior și rana s-a cangrenat, încât suferea mult și era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.
Într-o noapte plângea de durere în patul său și se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluiește-mă și-mi ușurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului!” După puțin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctorițe din Târgu Neamț și îl întrebă:
– De ce plângi, părinte Ilarion?
– Doamnă doctoriță, mi-am rupt piciorul și mă doare greu. Simt că voi muri curând și plâng că nu m-am pocăit.
După ce doctorița aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:
– Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…
Apoi a plecat acea sfântă femeie și bătrânul a adormit liniștit. Era Maica Domnului.
Dimineață bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică și a spus tuturor minunea Maicii Domnului. A mai trăit exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, părintele Ilarion și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost petrecut de obștea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Sfânta Mănăstire Sihăstria, 2002, pp. 30-31
