Actualitate

Vârsta Bisericii de pe Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos a fost dezvăluită. Vezi cum a fost spulberată îndoiala semănată de ateism…

6423

La nouă luni după restaurarea Sfântului Mormânt din Ierusalim, rezultatele primelor studii demonstrează că sanctuarul ridicat deasupra acestuia datează din timpul domniei împăratului sfânt Constantin.

Eventualele îndoieli care mai planau asupra Mormântului al lui Hristos, situat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, au dispărut, chiar dacă ateismul încearcă din răsputeri să nege și să șteargă mărturiile privind evoluția Creștinismului, pe care tradiția le-a păstrat de-a lungul istoriei omenirii. Conform tradiției creștine, este vorba despre locul înmormântării lui Iisus din Nazaret, Răstignit în primul secol, la ordinul romanilor, și Înviat trei zile mai târziu.

Mormântul este amplasat sub o construcție, un sanctuar (altar, ediculă) construit în biserică, restaurat de câteva ori. Până la această oră, dovezile arheologice din jurul acestui Mormânt ajutaseră la o datare a acestuia la sfârșitul secolului al XI-lea, odată cu primele cruciade. Însă oamenii de știință au reușit să analizeze mai nou unele mostre de mortar, care indică existența Mormântului în secolul al IV-lea după Hristos.

Potrivit National Geographic, care a împărtășit această nouă descoperire, rezultatele vor fi publicate în curând în Jurnalul Științelor Arheologice (Journal of Archaeological Science).

Studiul recent a devenit posibil cu ocazia restaurării Sfântului Mormânt efectuată anul trecut, la două secole după ultima renovare, din 1810. Odată cu ridicarea primei plăci, care proteja lespedea pe care a fost așezat Trupul Răstignit al lui Hristos, pentru doar trei zile, oamenii de știință au fost surprinși să descopere o a doua placă, pe care se afla o cruce gravată, de a carei existență, aparent, toată lumea uitase…

Mai multe eșantioane din mortarul care fixase această placă au fost luate și analizate în ultimele luni, de două laboratoare independente, prin tehnologia OSL (Luminescență Stimulată Optic), care permite determinarea datei realizării unui material în funcție de cea mai recentă expunere a sa la lumină. Drept urmare, această placă inferioară a fost cimentată la mijlocul secolului al IV-lea, când Imperiul Roman începea să se încreștineze, pe vremea împăratului Constantin I. Potrivit istoricilor, aceasta ar fi prima dovadă fizică a primului altar din vremea romană construit pe vechiul Mormânt.

Sursa: https://lonews.ro


Articole postate de același autor
2231

Reuniunea metodică a responsabililor pentru predarea religiei

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, pe 16 august 2016 s-a desfăşurat reuniunea metodică a responsabililor pentru predarea religiei din episcopii şi protopopiate la care a fost dat startul noului an şcolar. La reuniune au fost invitaţi şi profesorii de religie din mun. Chişinău. Pr. Alexei Boenciuc, şeful Direcţiei metodice, […]