Daca spunem ca nu exista oameni sfinti in lume, atunci aducem blasfemie impotriva Duhului Sfant, pentru ca Biserica lui Hristos nu inseamna doar monahismul. Biserica lui Hristos este in lume. Ce ne-a spus Hristos? Ca a venit pentru cei aflati in lume. In monahism exista o mica parte. Tineti minte? Acest lucru ni l-a spus Staretul Iosif: „Cati sunt monahii?”, spuse. „Doar o mica parte a lumii”. Poporul lui Dumnezeu este in lume. Acolo traieste si se misca. Ar fi fost vai de noi daca harul Duhului Sfant s-ar fi limitat la un anumit loc sau spatiu si la un mod de viata. Afirmand acest lucru hulim numele Domnului.
Faptul ca monahismul este un loc special si un mod de viata foarte potrivit vietii duhovnicesti, asa este! Desigur. De aceea l-au ales Parintii si exista in Biserica. Pentru aceasta monahismul este lauda si slava Bisericii! Dar nu este singurul loc. Si este cunoscut faptul ca in mod continuu toate cartile scriu despre stareti, asceti, ascete, monahi si monahii. Astfel a intrat in constiinta crestinilor faptul ca pentru a deveni sfant trebuie sa te faci monah. Exista anumite lucruri care nu sunt adevarate in acest sens. Caci marturisind foarte multi mireni, am intalnit oameni ajunsi la masuri duhovnicesti foarte mari, care ma indoiesc sa exista in monahism. Am cunoscut oameni cu virtuti evenghelice deosebinte, pe care rareori le-am intalnit in monahism.
Si printre arhierei am intalnit astfel de oameni. Inainte si eu, pana sa devin ierarh, nu cunosteam alti ierarhi si ii priveam cu o oarecare retinere. Dar acum vazand lucrurile din interior, marturisesc ca am intalnit multi episcopi virtuosi, care traiesc zilnic nelinistea Bisericii. Nu este putin lucru. Este o lupta foarte mare sa carmuiesti omeneste Biserica catre un liman. Exista preoti de mir care se pun cu totul in lucrarea Bisericii, care isi jertfesc tot timpul, si nu au o clipa de ragaz si odihna, lucru care este o nevointa pentru ei. Am vazut oameni care dau milostenie si putina avere pe care o au. Am cunoscut oameni care au o atat de mare nerautate, incat se roaga pentru cei care i-au ucis copilul.
Am cunoscut o batrana care facea in fiecare zi o suta de metanii pentru cel care i-a ucis fiul. Acestea sunt masuri mari de virtute. Facea o suta de metanii ca Dumnezeu sa il ierte pe ucigasul fiului ei, pe care l-a vazut, dar nu a vrut sa-l parasca. In tim ce l-a vazut ucigandu-i fiul, si fiind presata de politie sa marturiseasca, a spus: „Nu stiu nimic”. A spus ca nu stie nimic, pe cand stia totul, pentru ca era casatorit, si avea copii si nu vroia sa fie condamnat la inchisoare. Spunea: „Dumnezeu sa il ierte!”. Si nu avea rautate in inima ei. Am vazut multi parinti de felul acesta, carora le-au murit copii in urma unor accidente. Alt sofer, fie din neatentie, fie din alt motiv, le-a ucis copilul. Ei se roaga sa nu aiba in constiinta lor ganduri de razbunare sau de carteala; si le-au murit copii de optsprezece, douazeci, douazeci si cinci de ani. Nu sunt masuri de nevointa monahala: privegheri, posturi, dar sunt masuri ale nevointelor pe care le regasim in Evanghelie.
Am spovedit aici un tanar care tot Postul Mare manca un cartof si o rosie pe zi, pentru ca asa credea ca trebuie sa posteasca. Era polititst, toata ziua muncea, fiind casatorit si avand trei copii. Care dintre noi monahii, mai facem asa ceva? Noi facem cele mai bune mancaruri fara ulei, iar acela asa se nevoia tot Postul Mare. Exista multa virtute in lume, dar este ascunsa. Insa aceasta este Biserica lui Hristos! Ar fi fost vai de noi daca Biserica lui Hristos s-ar fi marginit la un anumit spatiu geografic!â
