Actualitate

Liturghie în Duminica după Botezul Domnului la Catedrala Episcopală din Ungheni

1308

În Duminica după Botezul Domnului, 20 ianuarie 2019, cînd Biserica Ortodoxă face prăznuirea Soborului Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul, PS Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitorii și creştinii Catedralei.

Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei, răspunsurila la strană au fost oferite de Corul Catedralei dirijat de Dna Iozefina VIZITIU.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice cu binecuvîntarea Ierarhului clericul catedralei, Protoiereul Ștefan RÎMBU, a ţinut un cuvînt de învăţătură în cadrul căruia a vorbit despre măreţia şi importanţa acestui praznic: ,,Vedeți misiunea și vrednicia proorocului Ioan? Pe Hristos Maica Domnului L-a născut tainic, în peștera din Betleem, iar Ioan, că prooroc și mărturisitor, L-a botezat în Iordan și L-a arătat lumii întregi strigând: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii! Însă misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. După ce a ieșit Domnul la propovăduire, Ioan s-a retras în Galileea, vorbind tuturor despre Mesia că este Hristos și mustrând fărădelegile lui Irod care trăia în desfrânare cu Irodiada, soția fratelui său. Deci nu s-a retras la odihnă marele prooroc, că nu putea să tacă gura celui mai mare om născut din femeie, cum îl mărturisește Mântuitorul. Dimpotrivă, până la moarte a învățat, a mărturisit pe Hristos și a mustrat păcatul. Căci niciodată nu pot tăcea în fata păcatelor Sfanții, proorocii, apostolii, episcopii și păstorii Bisericii lui Hristos. Apoi Irod prinzând pe Ioan, l-a aruncat în temniță și când a făcut o petrecere ticăloasă cu jocuri, beții și desfrânări, de ziua nașterii sale, i-a tăiat capul la îndemnul soției desfrânate. Așa s-a sfârșit Sfântul Ioan Botezătorul că un martir, pentru adevăr și dreptate, mustrând păcatele care ucid sufletele noastre.”

La finele Sfintei Liturghii a fost oficiat un Ta Deum de mulțumire pentru omagiații zilei de astăzi după care Ierarhul a felicitat pe toţi creştinii prezenţi la slujbă care poartă numele în cinste Sfîntului Ioan Botezătorul şi tuturor celor cu hramul caselor, dorindu-le multă sănătate, prosperite, mîntuire sufletească şi mult ajutor de la Domnul.

Sursa: www.episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor