Liturghie în Duminica a XIV-a după Cincizecime, la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

441

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni, în fruntea soborului de slujitori ai lăcașului sfînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor.

La finalul slujbei, Vladica Nicodim împreună cu rudele și credincioșii a oficiat la mormîntul protoiereului Vasile o litie morțească, după care a rostit un cuvînt de învăţătură în care evidențiat ideea principală a Evangheliei zilei. În acest context Ierarhul a vorbit despre haina de nuntă, menționînd că pilda aceasta, pe lîngă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfîntul și dumnezeiescul Botez.

De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu de la sfîrșitul veacurilor. Trebuie să înțelegem că această haină este Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mîntuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfîntul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toți cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului și de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12).

Așa că fiecare din noi trebuie să silească de a-și împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creștin trebuie sa-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-și împodobi haina sufletului său cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele și cu desăvîrșita smerenie, unul ca acesta nu se va rușina cînd va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
562

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, pentru mulțimea credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare oficiată de Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni. După rugăciunea „Tatăl Nostru”, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu Cinstitul […]