Actualitate

Sf. Liturghie arhierească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Vasilcău, r. Soroca

3290

În  sâmbăta celei de-a 5-a săptămâni din Postul Mare – sărbătoarea Laudei Maicii Domnului (Sâmbăta Acatistului), cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Vasilcău, r. Soroca.

Această biserică a cărei paroh este Prot. mitr.  Nicolae Craveț,  Protopop de Soroca, este o irepetabilă capodoperă spirituală și arhitecturală din nordul țării, la care în timp a sluijit ÎPS Serapion (Fadeev) dar și ÎPS nostru Părinte și Mitropolit Vladimir. Astfel, în 1988 – cu prilejul a 140 de ani ai bisericii, la slujba praznicală a participat ÎPS Mitropolit Serapion (Fadeev), iar la jubileul de 150 de ani, bucuria sărbătorii a fost întregită de prezența ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.

Episcopul vicar a fost întâmpinat cu multă bucurie de către preotul slujitor Prot. Vadim Zlotea, dimpreună cu mulțimea enoriașilor prezenți la Liturghia arhierească.

În cuvântul predicatorial, Preasfinția Sa între altele a remarcat: „Cu nestăvilită bucurie de suflet vin de fiecare dată în această localitate și cu precădere în această biserică pentru a săvâși Sfânta Liturghie.

În Vasilcău avem două biserici, aceasta catalogându-se ca fiind secundară, însă, în perioada totalitară anume aici sa lucrat mântuirea enoriașilor vasilcoveni și doar aici creștinii au însușit virtutea evlaviei și a smereniei.

Pentru mine, mărturisesc cu fior, Vasilcăul este o a doua baștină”.

După Liturghie, PS Ioan înconjurat de soborul preoțesc, a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai târziu Preasfinția Sa a felicitat adunarea drept-măritoare cu ocazia acestui frumos prilej, apreciind în mod deosebit truda depusă de slujitorii bisericii, părintele-paroh Prot. mitr. Nicolae Craveț și  Prot. Vadim Zlotea, Consiliul Parohial precum și ctitorilor și binefăcătorilor.

La final, Prot. Vadim Zlotea, a mulțumit PS Episcop Ioan, preoților prezenți și credincioșilor pentru bucuria de a sluji împreună, făgăduind tuturor celor prezenți că și în viitor va depune strădanie necontenită întru propășirea Adevărului și a valorilor perene ale Sfintei noastre Ortodoxii.

Articole Asemănătoare
2522

Acțiune de caritate pentru Internatul Psihoneurologic din s. Bădiceni, raionul Soroca

Joi, 16 martie, Preasfințitul IOAN, episcop de Soroca, având binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a vizitat Internatul Psihoneurologic din satul Bădiceni, raionul Soroca. Episcopul a fost întâmpinat de către domnul Ion GULICA, directorul instituției, care a relatat despre viața în internat, unde sunt adăpostiți circa 450 de persoane. Preasfinția Sa, fiind […]

Articole postate de același autor
2234

A poruncit Dumnezeu închiderea bisericilor?

Oare toate relele pe care le-au făcut arabii țărilor și popoarelor creștinilor le-au făcut nouă deplin la porunca și cu îngăduința lui Dumnezeu? Nu deplin. Să nu fie! Să zicem noi că Dumnezeu le-a poruncit lor să arunce și să calce în picioare Sfântul Lui Trup și Sânge sau moaștele Sfinților Apostoli și ale mucenicilor […]