Liturghie arhierească în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Protopopiatul Rîșcani

1825

Duminică, 8 noiembrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca a întreprins o vizită liturgică în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, raionul Rîșcani.

În dimineața zilei ierarhul a fost întâmpinat de către prot. mitr. Sveatoslav UNGUREAN, protopop de Rîșcani, preotul Constantin TURTUREANU, parohul bisericii împreună cu familia și enoriașii.

Înainte de Sfânta Liturghie a fost săvârșită rânduiala sfințirii noului Prestol și a altor obiecte liturgice. În timpul slujbei părintele paroh Constantin TURTUREANU, a fost decorat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, cu dreptul de a purta paliță.

După încheierea Liturghiei a fost sfințită o răstignire, amplasată în curtea bisericii, iar unul din ctitori, Dl Artur LESCO a fost decorat cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”, gr.II.

În cuvântul predicatorial, episcopul Ioan a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, îndemnându-i să-și trăiască viața corect și în dragoste față de Dumnezeu și aproapele.

Celor prezenți le-a fost transmis și mesajul părintesc al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldove cu prilejul evenimentului bisericesc consemnat în localitatea Grinăuți.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
238

O viață cu gândul la Dumnezeu

Gândurile de ispită sunt diferite; ele sunt obraznice, cârtitoare, defăimătoare, atacatoare. Dar tu, prietene, să le biruiești. Privirea să alunece: să nu se oprească. Gândul să observe: să nu condamne. Inima să se bucure: să nu invidieze. Mintea să analizeze și să aleagă pe cele ale înțelepciunii dumnezeiești. Să avem o viață cu gândul la […]