Liturghie Arhierească de Ziua Sfîntului Duh, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

1259

Conform tradiției, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit sau care au avut un oarecare rol în săvărșirea lui. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorarii Sfîntului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfîntul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: “Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfîntul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

În această zi importantă pentru întreaga Ortodoxie, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În dimineaţa zilei Chiriarhul a fost întîmpinat călduros de soborul de preoți și diaconi slujitori împreună cu creștinii Catedralei.

La finele Sfintei Liturghii, Ierarhul a vorbit creștinilor veniţi la rugăciune despre importanța acestui mare praznic: ,,Învățătura despre Sfînta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața duhovnicească a credincioșilor. Căci așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate perihoretică ființiala, tot așa și creștinii formează o comuniune spirituală de credință, nădejde și iubire în Dumnezeu. Biserica este o unitate de ființă și o comuniune de viață după chipul Sfintei Treimi.”

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
4612

Părintele Efrem Vatopedinul – porunci pentru soțul ortodox

Fii tandru! Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din […]