Actualitate

La Mănăstirea Ciuflea din Chișinău a fost întâmpinată Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

694

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Duminică, 11 iunie, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Chișinău a fost adusă spre închinare Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatopedu, Sf. Munte Athos (Grecia).

Nenumărați creștini dornici de a se închina la această mare sfințenie a Ortodoxiei, au venit în dimineața zilei de Duminică, 11 iunie, la poarta Mănăstirii Ciuflea, unde a avut loc întâmpinarea Icoanei.

În cadrul ceremoniei de întâmpinare a Icoanei Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea), a fost săvârșit un Tedeum, după care credincioșii au trecut pe sub Icoană, cântând imne Maicii Domnului, iar după s-au rugat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Icoana Făcătoare de Minuni – Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) se va afla la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” până la data de 12 iulie a.c.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pre noi!

* * *

SCURT ISTORIC

Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Această icoană a Maicii Domnului este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.


Articole Asemănătoare
205

Parastas la patru ani de la trecerea la Domnul, a părintelui Gheorghe Nour

Pomenirea celor adormiți, este un act de credință și un semn al iubirii noastre pentru aceștia. Vineri, 10 noiembrie 2017, Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, înconjurat de preoți și diaconi, a oficiat un parastas pentru Protoiereul mitrofor Gheorghe Nour – un vrednic de pomenire slujitor al Mănăstirii Ciuflea, la patru ani de la trecerea […]

Articole postate de același autor
208

Să vadă el la mine cum iubesc și poate-i face poftă

-Ce să facem când vedem că cei din jurul nostru nu-i iubesc pe ceilalți? Să ne rugăm, să-i iubim și să ne întrebăm: da` eu îi iubesc? Pentru că în clipa în care am văzut că nu iubește și nu am plâns, am văzut de fapt, că nu-l iubesc! Înțelegeți? Când eu văd păcatul la […]