Iubirea, de fapt, nu mai este iubire

6386

Iubirea dintre doi tineri este ceva sfânt numai şi numai dacă reflectă, dacă reprezintă Iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi. Şi această iubire va fi deplină exact în momentul în care se va ivi a treia persoană care să întregească chipul Sfintei Treimi. Până la Taina Cununiei, tinerii imită iubirea dintre Tatăl şi Fiul, iar în momentul săvârşirii Tainei Căsătoriei, prin venirea Sfântului Duh se sfinţeşte momentul în care în iubirea celor doi se poate ivi cea de-a treia persoană, care să împlinească chipul Sfintei Treimi în iubirea lor, adică venirea copilului…

Am senzaţia că scriu despre lucruri prea înalte. Dar aici stă taina iubirii dintre doi tineri.

Însă, cum lucrurile nu stau aşa cum ar trebui să stea, se cuvine să coborâm cu picioarele pe pământ şi să analizăm situaţia prezentă ca atare! Tinerii au găsit cu cale să iubească altfel. Nu după cum iubeşte Dumnezeu! Au găsit cu cale să-şi iubească din plin trupurile. Aceasta pentru că nu au ştiut, n-au putut sau n-au avut răbdare să iubească mai întâi sufleteşte. Pentru că majoritatea dintre aceştia nici nu ştiu că au şi suflete, s-au oprit la trup și-atât. La celălalt au văzut, de asemenea, doar trupul, doar carnea. Şi cum nevoia de a iubi nu poate fi anulată, ci doar pervertită, tinerii de azi se iubesc doar trupeşte, se caută doar trupeşte, se doresc trupeşte unul pe altul. Sufletele sunt bine îngropate în adâncurile trupurilor şi nu mai dau nici un semn de viaţă. Suntem trupuri şi iubim trupeşte, carnal, animalic.

Consecinţele? Iubirea, de fapt, nu mai este iubire. Apropierea, dăruirea, unirea nu au decât coordonatele trupeşti, carnale, sexuale. Nimic spiritual, deşi suntem gata să jurăm că nu e aşa. Nimic dumnezeiesc, deşi ne dorim cu ardoare extazul, împlinirea, contopirea etc.

De aceea nimic nu durează şi nimic nu intră în veşnicie. Ceea ce este trupesc doar cât trupul durează. Ceea ce e carnal se va sfârşi atunci când carnea din noi îşi va înceta impulsul, dorinţa, pofta sau instinctul.

Din Părintele Paulin de la Putna, Iubire, spovedanie şi libertate, Editura Egumeniţa, 2008, p. 119-120


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
133

Ce-l face pe om…OM… ?

Mă-ntrebam ce-l face pe om…OM. Câte trebuie omul să înțeleagă și să îndeplinească în viața-i scurtă pe pământ ca să-și atingă rangul la care e chemat; ca să-și desăvârșească omenia, statutul de ființă cu potențial ceresc, frumusețea chipului din el, măreția inimii, slava dragostei și deplinătatea credinței. Cum trebuie să fie omul în astă viață […]