Actualitate

Doamne, nu întorci fața Ta de la cei pe care îi iubești!

138

Fericit cel pe care îl povățuiești cu dragoste, Doamne, că nu întorci fața Ta de la cei pe care îi iubești. Nu întoarce fața Ta nici de la mine, Doamne, ca să nu mă dea pierzării vicleanul.

După bunătatea Ta, cruță-mă pe mine, neputinciosul, și învrednicește-mă de iertarea multelor mele păcate, ca dimpreună cu toți cei ce au plăcut Ție să binecuvântez bunătatea Ta.

După bunătatea Ta, cruță-ne, Doamne, și miluiește-ne pe toți cei ce am fost lepădați de dreptatea Ta fiindcă nu am păzit cuvântul Tău, pe care păzindu-l am fi dobândit mântuirea.

Și eu am fost lepădat dimpreună cu toți aceștia, și chiar mai mult decât ei. Așadar, după bunătatea Ta, fă-mă vrednic a primi iertarea păcatelor, iar prin puterea acestei iertări – nădejdea mântuirii.

Cu dragoste am cugetat zi de zi la cuvântul Tău. Învrednicește-mă să strig împreună cu Drepții și această slavoslovie: laudă Celui ce m-a miluit, slavă Celui ce m-a iertat!

Pe Tine Te binecuvântează înălțimea, pe Tine Te mărește adâncul, Ție se închină toate, fiindcă toate au fost făcute de către Tine. Toate, Milostive Doamne, Te laudă!

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 80


Articole Asemănătoare
3796

Oamenii par a fi frumoşi numai pentru oameni

Oamenii par a fi frumoşi numai pentru oameni. Omul pare frumos altui om. De altfel, nimeni din lume nu ia în seamă frumuseţea omului. Natura nu ia în seamă pe omul frumos. Pentru ea toţi oamenii sunt măşti, sub care ea se străduieşte să recunoască buna sau reaua voinţă, şi buna sau reaua intenţie. Însă […]

Articole postate de același autor
1156

Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii

Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii. Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult […]