Oare nu vreţi ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreţi, ţineţi minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieşte împreună cu noi şi caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Smeriţii sunt cei săraci cu duhul, care îşi amintesc de neajunsurile lor, care îşi tind privirea spre adâncul inimii, care îşi supraveghează neobosit mişcările, urmărind orice necurăţie pe care o văd acolo.
Sfinţii, care au împlinit mereu poruncile lui Hristos, care L-au iubit pe Hristos, înaintea privirii minţii cărora stătea mereu Domnul, îşi aminteau necontenit de smerenie şi se rugau întotdeauna s-o dobândească.
Hristos spune: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29). Domnul ne porunceşte să învăţăm de la El smerenia, Domnul ne porunceşte să-I urmăm Lui în smerenie. Smerenia s-a arătat de-a lungul întregii vieţi pământeşti a Domnului. Ea a început încă de la naşterea Lui, fiindcă El S-a născut drept cel mai smerit, cel mai simplu om, cel mai nebăgat în seamă – S-a născut într-o peşteră pentru animale, a fost pus în iesle.
Iar după aceea, întreaga viaţă, oare nu a dat nenumărate pilde de smerenie? Când Irod s-a aprins de mânie, a vrut să-L ucidă pe Mântuitorul Nou-Născut, şi i-a trimis pe ostaşii săi să-i omoare pe pruncii din Bethleem, oare Domnul n-ar fi putut trimite o legiune de îngeri dintre legiunile pe care le avea întotdeauna la îndemână, oare nu l-ar fi putut doborî pe Irod? Bineînţeles că ar fi putut, însă a preferat să dea dovadă de smerenie şi a fugit de mânia lui Irod în Egipt.
Şi în continuare câtă smerenie a arătat în viaţa Sa, mergând 200 de kilometri pe jos până la Ierusalim la prima chemare a celor cărora le trebuia ajutorul Lui, şi asta neavând unde să-Şi plece capul!
Oare n-a dat o neobişnuită, desăvârşită pildă de smerenie spălând picioarele ucenicilor Săi? Aceasta este cea mai adâncă smerenie.
Iar despre smerenia de care a dat dovadă înainte de judecată şi după judecată, când a fost dus pe Golgota, răstignit pe cruce, nu îndrăznesc să vorbească buzele omeneşti, atât de mare, atât de nemăsurată este aceasta. (Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei)
(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 146-147)
