Actualitate

„Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut“

238

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir al Kievului spunea: „O foarte bună moștenire pe care pot să o aibă copiii, este buna creștere de care trebuie să se bucure”. Iar Sfântul Teofan Zăvorâtul zice: „Dacă dorim să ne bucurăm de copii, trebuie să-i învățăm doar de bine”. Aceste sfinte îndemnuri, cât și altele asemenea, sunt totdeauna vii în conștiința Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, întrucât sub egida Preasfinției Sale se află orfelinatul de copii ,,Dreptul Iosif” din Chișinău, al cărui și director este.

Cei peste 60 de copiii, din acest orfelinat, provin din familii social-vulnerabile, sunt orfani sau sunt copii abandonați. Astfel, respectivii copii necesită nu doar condiții materiale mai bune – îmbrăcămine, hrană, odihnă sau jucării, dar mai ales, dragoste părintească.

De aceea, Preasfințitul PETRU, se îngrijește de acești copii nu doar material. Iar după o bună rânduială, în fiecare duminică seară, Preasfinția Sa, merge la orfelinat, unde discută sufletește și părintește cu copiii. Îngrijindu-se de buna lor educație, Preasfinția Sa controlează agendele elevilor, dîndu-le sfaturi și povețe pentru fiecare. Prin toate aceste momente Preasfințitul PETRU, creează o atmosferă familiar cu copii din orfelinat, suplinind astfel golul din sufletul și viața fiecărui copil.

Excepție nu a fost nici ziua de astăzi, 22 ianuarie 2017, duminica după Bobotează, întrucât Preasfinția Sa, după oficierea sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală „Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” or. Ungheni, s-a deplasat la orfelinat pentru a se întâlni cu copii, unde a discutat părintește despre problemele și necesitățile fiecăruia. Această grijă neobosită față de copii, a Preasfințitului PETRU, este motivată profund de cuvintele Mântuitorului: „Cine face ceva, unuia mai mic, Mie îmi face”.

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
2425

PS Petru a oficiat sfânta liturghie la catedrala Episcopală „Sf. Kneaz Alexandru Nevski”

În Duminica Fiului Risipitor, a doua din perioada Triodului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Mare şi nemărginită este milostivirea lui […]

Articole postate de același autor
2800

Zece copii de la Gimnaziul-internat nr. 3 din capitală, au fost botezați de către ÎPS Mitropolit Vladimir

  Zece copii de la Gimnaziului-internat nr.3 din Chișinău, au fost botezați astăzi de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”. Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir le-a urat copiilor să trăiască toată viața după învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe și să-și pună cu încredere toată nădejdea în Dumnezeu cel Atotputernic. După ce au […]