Între om și înger trebuie să se stabilească o relație care să dureze până la mântuirea sufletului

Între om și înger trebuie să se stabilească o relație care să dureze până la mântuirea sufletului

466

Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Vavilonului, pedepsiţi pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere. Omul are acest apărător care se identifică cu toată povara vieţii, că de aceea Dumnezeu dă îngerul păzitor. Nu-l dă pentru cine ştie ce calcule, socoteli, adică să fie complice omului, să avem noi în viaţa noastră dezordonată un păzitor care, orice am face, să ne scoată la liman. Nu! Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul se depărtează, diavolul vine şi câştigă fără luptă.

Când vine monahul la călugărie şi-l întreabă stareţul: De ce-ai venit frate? Doreşti viaţa duhovnicească de bună voie? Da. Dar să ştii că aici vei avea încercări grele, umilinţe, smerenie, fel de fel de lucruri care nu-ţi vor fi pe plac. Numai lucrurile care nu-ţi plac la prima vedere îţi întăresc sufletul şi răbdarea, te pregătesc pentru o viaţă de ales…

Din Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin şi morala unei vieţi câştigate, Editura Credinţa Strămoşească, pp. 158-159


Articole Asemănătoare
42

De tine depinde ca mintea să-ți fie liniştită

Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare mo­ment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă. Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerce­ta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua. Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci şi el […]

Articole postate de același autor
95

Un creştin adevărat e un om care trăieşte în Hristos, cu Hristos, pentru Hristos

Sunt atâtea cărţi despre mântuire şi cu cât le citesc cu atât mă îngrozesc că sunt neputincioasă. Ce ar trebui să facă un om ca să păşească pe calea mântuirii şi să devină un creştin adevărat? Cum se poate dobândi smerenia? Dar dragostea de Dumnezeu? Ce înseamnă să ne temem de Dumnezeu, că nu cred […]